Biserica „Sfântul Haralambie” - Iași

Locuri de pelerinaj

Biserica „Sfântul Haralambie” - Iași

Fotografie - Biserica „Sfântul Haralambie” - Iași (Str. Octav Botez, nr. 4) Sfântul Haralambie este cunoscut ca protector împotriva ciumei, flagel care a înspăimântat multe secole pe locuitorii din fosta capitală a Moldovei. În iconografia populară, sfântul este zugrăvit, adesea, călcând în picioare Ciuma (înfățișată ca un schelet) , sau ținând-o captivă într-un lanț. Cu doar un an înainte de ctitorirea acestei biserici, în 1799, Iașul a fost afectat de o cruntă epidemie, cunoscută și ca „Ciuma de la la Cumbati”. Tradiția oferă, însă, o altă motivație pentru înălțarea acestei biserici. Drama celor doi frați din Ianina, circulând multă vreme în mediul grecesc, și-a recăpătat faima de altădată sub pana lui Mihail Sadoveanu, care a inclus-o în volumul său de povestiri „Hanul Ancuței”. În urma repetatelor tulburări, Gheorghe, tufecci-bașa, șef al gărzii de arnăuți aflate în slujba domniei, a primit porunca neînduplecată de a-și pedepsi propriul frate, pe nume Haralambie care se apucase de haiducie. Îndurerat, Gheorghe a reușit să-l împuște pe Haralambie și sa aducă la picioarele domnului capul acestuia. Apăsat de păcatul de a fi vărsat, astfel, sângele părinților săi, precum Cain din Biblie, fostul tufecci bașa a cerut voie să se lepede de slujba de la Curte, retrăgându-se pentru a se îngriji de cele sufletești. Pentru iertarea acestui mare păcat, fostul tufecci-bașa a înălțat biserica cu hramul „Sfântul Haralambie” după numele fratelui ucis, între anii 1800-1804. Inscripția clopotniței arată că Gheorghe, fiul lui Leondari din Ianina, a înălțat și aceste trei clopote din banii lui, în biserica pe care a ridicat-o cu râvnă caldă și roagă pe toți cei ce vor auzi dangătul lor, toți cei mici și cei mari să spuie cu glas tare „Dumnezeu să-l ierte!”. Înfățișarea bisericii este cu totul neașteptată în peisajul moldovenesc, reprezentând o ruptură totală cu principiile vechii arte autohtone și fiind printre primele monumente înălțate în spiritul clasicismului, pătruns la noi către sfârșitul veacului XVIII, pe filieră rusească. Naosul circular și cele trei turle subțiri dispuse în linie sunt definitorii pentru această influență. După 1990, parohia „Sf. Haralambie” a inițiat, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, o frumoasă activitate social-filantropică. Brutăria „Sf. Ana”, amenajată cu ajutorul asociației umanitare „Pain et partage” din Marsilia (Franța), a rost pusă în funcțiune în vara anului 1993. S-a organizat apoi o cantină pentru oameni nevoiași și, prin eforturile parohiei și ale unor sponsori mărinimoși, biserica împlinește, în măsura posibilităților, porunca iubirii aproapelui.