Biserica „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi este una dintre primele biserici de zid din Moldova. Acestei ctitorii voievodale îi este dedicată cartea pe care o supunem atenţiei cititorilor, cea mai complexă monografie istorică dedicată unui monument ecleziastic din Bucovina. Cartea se datorează râvnei de peste patru decenii a cunoscuţilor arheologi Lia şi Adrian Bătrâna.

După prezentarea cadrului geografic şi istoric al zonei depresionare Rădăuţi, autorii prezintă în mod amănunţit rezultatele cercetărilor arheologice începute în anul 1974 din încredinţarea regretatului prof. univ. dr. Vasile Drăguţ. Urmează apoi paginile dedicate studiilor de antropologie şi paleogenetică asupra osemintelor descoperite în mormintele din biserică, studii la care şi-au adus contribuţia N. Miriţoiu, M. Constantinescu, G. Cardoş şi academicianul Al. Rodewald. Este pentru prima dată când au fost efectuate asemenea cercetări de specialitate pentru  identificarea celor înhumaţi într-o biserică din ţara noastră. După prelucrarea datelor obţinute, în mod firesc s-a pus problema identificării înhumaţilor din mormintele aflate în interiorul bisericii, având  în vedere faptul că încă dinainte de debutul cercetărilor se bănuia că lespezile de mormânt puse prin purtarea de grijă a domnitorului Ştefan cel Mare sunt doar simple cenotafuri, menite să marcheze doar memoria unor înaintaşi. Nu puţine pagini s-au scris până acum în istoriografia românească închinate succesiunii şi cronologiei principilor Moldovei din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pagini din a căror lectură se poate constata existenţa multor controverse privitoare la genealogia primilor domnitori ai teritoriului est carpatic.

În rezolvarea acestei controversate probleme, cheia o reprezintă înţelegerea corectă a modului în care s-a transmis coroana de la Laţcu la Petru I, precum şi stabilirea cu exactitate a relaţiilor de înrudire existente între aceşti doi domnitori. Prelucrând informaţiile interdisciplinare, autorii au reuşit în capitolul al VI-lea să ofere un plus de informaţie şi mai ales de claritate cu privire la genealogia şi cronologia domnitorilor ce au stat în scaunul Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, precum şi a unor membri ai familiilor lor înmormântaţi la Rădăuţi, cum ar fi jupanul Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, ori jupan Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. După lămurirea acestor aspecte, se insistă asupra arhitecturii monumentelor de la Rădăuţi (desigur ne referim la edificiile descoperite în cadrul cercetărilor arheologice), lămuriri aduse de către arh. Gheorghe Sion.

Lucrarea se încheie cu anumite consideraţii privind veşmântul pictural al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi. Deosebit de importante în acest capitol închinat ansamblului de pictură al bisericii ni se pare descrierea şi interpretarea tabloului votiv, constituindu-se într-o importantă mărturie a concepţiei dinastice a domnitorului (Vasile Drăguţ). Parcurgând cu atenţie cele peste 500 de pagini ale acestei cărţi, privind cu atenţie fotografiile şi planşele ce o însoţesc, înţelegem că această lucrare este cu adevărat o carte îndelung meditată, profund originală prin însăşi substanţa sa, deschizătoare de drum pentru viitoare cercetări, o adevărată dovadă a maturităţii medievisticii româneşti, după cum afirmă în prefaţă acad. Răzvan Theodorescu. (Diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc)