Cuvintele rugăciunilor, fii ai Bisericii Ortodoxe, sunt cuvintele lui Dumnezeu rostite prin gura Sfinţilor Prooroci în Vechiul Testament, prin gura Sfinţilor Apostoli în Noul Testament, prin gura Sfinţilor Părinţi, purtători de Dumnezeu, adică a Părinţilor în sufletele şi minţile cărora a fost prezent în chip tainic Dumnezeu, a Părinţilor care şi-au trăit viaţa, clipă de clipă, după poruncile lui Dumnezeu, a Sfinţilor Părinţi care şi-au curăţit sufletul de întinăciunea păcatelor, în Sfânta Taină a Spovedaniei, şi şi-au sfinţit viaţa prin împărtăşirea cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu vrednicie, pe măsura puterilor omeneşti şi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Ne rugăm în casele noastre, ne rugăm la locul de muncă, ne rugăm pe cale, ne rugăm în taină cu rugăciunile pe care le ştim, şi, mai ales, cu cea mai scurtă şi puternică rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)“.

Cel mai potrivit loc pentru rugăciune nu este altul decât casa lui Dumnezeu, biserica, lăcaşul sfânt. Aici, în sfânta biserică, Se află prezent Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, adică dumnezeiescul Său Trup şi Sânge, cu care ne împărtăşim la Sfânta Liturghie, după ce ne-am pregătit prin post, rugăciune, fapte de milostenie şi mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic, care ne dă, cu puterea lui Dumnezeu, iertarea păcatelor. În sfânta biserică, vedem atâtea sfinte icoane care ne vorbesc, ne fac să simţim viaţa de sfinţenie a persoanelor pe care le înfăţişează. În biserică stând, parcă ne aflăm în cer, cum glăsuieşte o rugăciune din slujbele Bisericii noastre: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare că ne aflăm“.

Deci în biserică simţim  mai mult decât în oricare alt loc prezenţa tainică a lui Dumnezeu. În biserică ne simţim mai apropiaţi sufleteşte unii de alţii, în biserică ne hotărâm să ne facem mai buni cu inima, mai îngăduitori, mai înţelegători între noi, mai iertători. Gândurile, nedumeririle noastre, frământările noastre sufleteşti se limpezesc. Aceste adevăruri le-a constatat şi le-a mărturisit şi psalmistul David în Psalmul 72, psalm pe care îl recomand să fie citit cât mai des de fiecare dintre noi.

„Am simţit ceva tainic, m-am simţit bine sufleteşte“

În încheierea acestor rânduri consemnez şi aceasta: am întrebat pe un francez ateu, care a asistat la slujba Sfintei Liturghii, în biserica Mănăstirii Putna, împreună  cu soţia sa, o bună creştină ortodoxă: „Aţi înţeles ceva din slujba noastră?“, el necunoscând niciun cuvânt românesc. Mi-a răspuns: „Am simţit ceva tainic, m-am  simţit bine sufleteşte“. Cred că nu mai este nevoie de niciun comentariu.

Deci iată cât de mare este folosul nostru sufletesc atunci când participăm la sfintele slujbe din bisericile noastre ortodoxe. Să participăm cât mai des în zilele de duminică şi de marile sărbători, să participăm lepădând la uşa de intrare în biserică toată grija cea lumească şi, mai ales, ura faţă de cel care ne-a făcut rău, să participăm ascultând cu toată luarea-aminte cuvintele şi desfăşurarea slujbei cu simbolismul şi realismul ei duhovnicesc, prin care Dumnezeu Se face prezent în chip tainic în orice cuvânt şi în orice mişcare a preotului slujitor.

Părinţii sunt datori să participe cât mai des la sfintele slujbe din biserică împreună cu copiii lor. Să păstrăm vechea rânduială, când la slujba Sfintei Liturghii cânta tot poporul. Să încurajăm cântarea la strană a şcolarilor şi chiar citirea Apostolului (cuvintele din Faptele Apostolilor şi ale epistolelor), precum şi alte citiri şi cântări ale Bisericii noastre Ortodoxe.

Persoanele care predau religia în şcoală să nu uite că sunt părinţi duhovniceşti ai şcolarilor. De aceea sunt datori să vină cu fiii lor duhovniceşti la slujba din sfintele biserici în zilele de duminică şi marile sărbători. (*Titlul şi intertitlul aparţin redacţiei)