Pentru faptul că nu v-ați însănătoșit încă îmi pare rău. Să vă dăruiască Domnul însănătoșire deplină... Totuși boala ne învață să fim smeriți și supuși voii lui Dumnezeu. Fiți senină și pentru toate mulțumiți lui Dumnezeu cu încredințarea că totul merge spre cel mai bun deznodământ, chiar dacă asta nu se vede acum. Veți vedea după.

În boală deprindeți smerenia, răbdarea, seninătatea și recunoștința față de Dumnezeu. În ce privește faptul că năvălește asupră-vă nerăbdarea, este omenește să fie așa. Dacă vine, trebuie să o alungați. Simțământul de apăsare pricinuit de boală este tocmai ca să aveți ce răbda. Unde nu se simte apăsare, acolo nu-i nicio răbdare; însă când vine simțământul de apăsare împreună cu dorința de a o înlătura, nu e niciun păcat în asta. Este un simțământ firesc. Păcatul începe când în urma acestui simțământ sufletul se lasă pradă nerăbdarii și începe să se încline spre cârtire.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, Editura Sofia, p. 36)