Bolzano, Italia: A fost inaugurat monumentul eroilor căzuți în Primul Război Mondial
Luni, 20 iunie 2022, în contextul sărbătorii Zilei Eroilor, în localitatea italiană Bolzano, în apropierea de granița cu Austria, a avut loc ceremonia inaugurării monumentului eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Acest monument este primul de acest fel din țara-gazdă, construit de către statul român.
La inaugurare, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania. Ceremonia a avut loc în prezența unei delegații a Ministerului Apărării Naționale din România, condusă de Ministrul Apărării Naționale, domnul Vasile Dîncu și formată din 60 de militari și 4 preoți militari. A fost prezentă și doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino,și domnul Florin Pascu, gerant interimar al Consulatului General al României la Milano. Din partea statului italian a participat o delegație condusă de Ministrul Apărării din Italia, domnul Lorenzo Guerini.
După dezvelirea crucii monumentului preoții militari din delegație au săvârșit un Trisaghion pentru cei adormiți, la care a asistat Preasfințitul Atanasie de Bogdania. Cei doi miniștri ai apărării au susținut câte un discurs, apoi s-au depus două coroane de flori: una pentru eroii români și alta pentru cei italieni. În cimitirul eroilor din Bolzano sunt înmormântați 55 de eroi români cunoscuți cu numele (în regiunea Trentino Alto Adige sunt înmormântați și cunoscuți cu numele 200 de eroi, numărul celor necunoscuți fiind mult mai mare).
Proiectul comemorativ inițiat de partea română a fost realizat în baza prevederilor acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene privind înmormântările de război semnat la București, la 9 iulie 2015, și a acordului tehnic de autorizare a folosirii gratuite a unui teren deținut de statul italian pe care s-a construit Monumentului Eroilor Români, semnat la Roma, la 21 noiembrie 2019.
În data de 6 octombrie 2021, la cimitirul militar italian din Bolzano, au început lucrările de construcție a monumentului memorial. Lucrarea comemorativă a războiului românesc de la Bolzano este o mărturie a jertfei eroilor români căzuți în timpul Primului Război Mondial, care se odihnesc pentru totdeauna pe teritoriul Republicii Italiene. În fiecare an, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, în ziua praznicului Înălțării Domnului, se face pomenirea eroilor români, cu o solemnitate deosebită. Conform datelor Ministerului de Interne, numărul eroilor români care au căzut pe teritoriul Italiei în primul război mondial și cunoscuți cu numele este de 1199 de soldați. Numărul real este mult mai mare, mulți dintre soldați neputând fi identificați. Pentru aceștia, în parohiile ortodoxe române din cuprinsul Episcopiei, se săvârșește slujba parastasului și se dau citire numelor celor mutați la Domnul.