Botezul Domnului la Roman şi la Huşi
Sărbătoarea Botezului Domnului a adunat sute de credincioşi la Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi la Catedrala Episcopală din Huşi. Oamenii au luat la casele lor apa sfinţită pe care o vor gusta timp de opt zile.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 6 ianuarie 2019, Sfânta Liturghie şi Sfințirea cea Mare a Apei la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit celor prezenți despre importanța sărbătorii: „Iisus se afundă în apele Iordanului, iar când mâna Botezătorului Îi atinge creștetul, cerurile se deschid și se face auzită vocea Tatălui. Sfântul Duh coboară făcându-Se vizibil în chipul unui porumbel alb. Așadar, între Iisus Hristos și Dumnezeu nu există nici distanță, nici bariere. Botezul este prefigurarea pogorârii lui Hristos în apele negre ale morții, pentru a lua asupra lui păcatele și suferințele noastre. Boboteaza devine momentul în care cerul și pământul se întâlnesc. Cu prilejul sărbătoarii Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. Alături de Ierarhul Huşilor au fost prezenți preoții și diaconii slujitori ai catedralei. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce Sfântul Evanghelist Matei, menţionează că, în clipa când Iisus a ieşit din apele Iordanului, cerurile I s-au deschis: „Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este Domnul Creaţiei, este Stăpânul Universului şi de aceea cerurile Lui i se deschid ca Celui ce Le-a creat. Hristos, prin Botez în apele Iordanului, este Cel care sfinţeşte creaţia, lumea, pe tot omul şi iartă păcatul lui Adam. Dacă cerurile s-au deschis lui Hristos, înseamnă ca la un moment dat au fost închise”. De asemenea, Preasfinţitul Ignatie a vorbit şi despre propriul nostru botez: „Noi oamenii suntem chemaţi să ne uităm spre cer, să contemplăm cerul, nu atât cerul acesta fizic, ci cel spiritual. Atunci când am fost botezaţi, când am primit Preasfânta Treime în viaţa noastră, cerul ni s-a deschis fiecăruia dintre noi, în sufletul nostru, iar inima noastră a devenit un cer. Dacă noi păcătuim şi ne murdărim sufletul, cerul care s-a deschis odată cu botezul nostru, odată cu vindecarea fiinţei noastre de rana păcatului, ni se închide”. Pe esplanada din curtea catedralei, Preasfinţia Sa a oficiat Slujba Aghesmei Mari, la finalul căreia a stropit cu apă sfinţită pe credincioșii prezenţi.