Individul şi persoana

Existenţa individului este existenţa biologică, genetică. Spre deosebire de existenţa personală, individul există nu ca libertate, ci ca necesitate. Mă nasc pe lume fără să mi se fi cerut părerea. Şi această existenţă biologică este sortită în mod inevitabil şi disperat morţii. Modul de existenţă biologică a omului este tragic în aceea că el arată eşecul omului în a deveni o persoană la nivel biologic, firească. Mântuirea în Hristos este realizarea în om a dumnezeieştii asemănări. Este faptul că omul nu mai există ca individ, ci ca o persoană.

Botezul creştin semnifică faptul că omul ca persoană încetează de a rata scopul căutat prin ceea ce Maurice Blondel numea „voinţa lui voitoare”, adică voia lui adâncă, ceea ce omul vrea fără a şti că vrea şi că nu se poate împiedica de a vrea. Botezul înseamnă că cele două componente fundamentale ale existenţei biologice, anume, erosul şi corpul omenesc încetează de a fi purtătoare ale morţii. Botezul are ca semnificaţie esenţială să schimbe modul constitutiv al existenţei umane. Nu este vorba de o ameliorare morală, ci de o „anangenesis” a unei re-naşteri, a unei re-generări, a unei naşteri din nou a omului ca persoană, a unei refaceri totale a plasmei umane. Această noţiune anangenesis a renaşterii organice este exprimată în prima Epistolă a lui Petru: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus din morţi, ne-a născut din nou spre nădejde vie...fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăciosă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (1 Petr. 1, 3 şi 23). Erosul şi corpul animalizate prin păcat sunt botezate, adică nu sunt negate, ci chemate să schimbe modul lor de existenţă devenind sămânţă a corpului duhovnicesc şi nestricăcios. Asceza creştină bine înţeleasă este în chip fundamental o transfigurare şi o înduhovnicire a corpului şi a oricărei fiinţe umane sensibile, care trebuie să lase să transpară lumina necreată şi dumnzeiască, precum un vas de cristal, razele soarelui. Botezul comunică omului certitudinea că existenţa personală după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu este o realitate istorică pusă la îndemâna lui de către Hristos Mântuitorul. Mântuitorul în acest sens foarte precis a descoperit oamenilor realitatea însăşi a persoanei. Toţi, atâta vreme cât suntem, fragmentăm firea omenească: suntem mai mult sau mai puţin oameni, mai mult sau mai puţin inteligenţi, mai mult sau mai puţin dotaţi cu memorie, mai mult sau mai puţin virtuoşi. În Iisus Nazarineanul, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, a fost arătată plenitudinea umanităţii: Ecce Homo. Pilat nu credea că spune atât de bine! Iată în sfârşit Omul adevărat, Omul desăvârşit om, deoarece este desăvârşit Dumnezeu. În Iisus Hristos ni s-a descoperit că Dumnezeu singur este desăvârşit uman şi că noi nu putem deveni cu adevărat oameni decât în Iisus Hristos. Să spunem că Dumnezeu ne îndumnezeieşte sau că ne umanizează desăvârşit sau, mai mult, că ne mântuieşte sau ne îndumnezeieşte, înseamnă să spunem acelaşi lucru.

Botezul semnifică în chip fundamental respingerea ereziei lui Nestorie. Hristos nu ne poate mântui decât pentru că ipostasul Său nu este biologic. În Iisus Hristos nu este separare între uman şi dumnezeiesc. Acel Om a fost desăvârşit dumnezeiesc în umanitatea sa şi desăvârşit uman în dumnezeirea Lui. Adevărat Dumnezeu şi adevărat Om. Iisus Nazarineanul a venit să mărturisească posibilitatea pentru persoana umană de a scăpa de starea tragică a firii omeneşti decăzute, alienării fundamentale pe care o reprezintă moartea pentru libertatea umană. Botezul vine să facă din orice om un om desăvârşit, adică o persoană adevărată, un ipostas autentic preconstruit pentru libertate şi pentru iubire. Botezul conferă omului un mod de existenţă constituit exact după acelaşi mod după care există cele trei Ipostasuri ale dumnezeieştii Treimi. Botezul semnifică pentru orice om că hristologia nu este o realitate care nu L-ar privi decât pe Iisus Hristos. Prin botez, hristologia este la puterea de înţelegere existenţială a omului însuşi: firea omenească poate fi ipostasiată, adică asumată independent de necesitatea tragică a modului de existenţă biologic care duce cu disperare la moarte. Botezul semnifică posibilitatea în mod gratuit oferită omului de a exista şi el în acelaşi mod în care Iisus Nazarineanul a existat: afirmându-Şi existenţa ca persoană, sprijinindu-se nicicum pe legile firii sale biologice decăzute, ci pe o relaţie cu dumnezeiasca Treime care este în mod fundamental o relaţie de libertate şi de iubire. Dacă Tatăl nostru este rugăciunea fundamentală a creştinilor, este pentru că oferă esenţa însăşi a botezului. Într-adevăr, prin botez omul pătrunde în actul veşnic dătător de viaţă prin care Tatăl comunică Fiului Său Unul Născut plenitudinea Vieţii Sale părinteşti, adică Duhul Sfânt. Prin botez omul se face fiu al lui Dumnezeu identificându-şi ipostasul cu cel al Fiului.

(Părintele Andrei Borrely, parohul bisericii Sfântul Irineu din Marsilia, Franţa)