Dezbrăcarea de veşminte

Catehumenul este apoi introdus în cristelniţă, dezbrăcat de toate hainele. „Odată intraţi, spune sfântul Chiril al Ierusalimului, aţi fost dezbrăcaţi de haina voastră”. În vremea Părinţilor Bisericii era vorba de o goliciune completă. Dezbrăcarea de haine este simbolul dezbrăcării de omul vechi şi de existenţa lui biologică. Pseudo-Dionisie vede în această dezbrăcare pe cea de toată viaţa anterioară a catehumenului. Scoţându-şi astfel hainele, viitorul creştin dovedeşte fermitate în intenţia lui de a se smulge existenţei biologice, adică sortită morţii, a individului, pentru a se angaja într-o cu totul altă formă de existenţă: existenţa eclezială a persoanei. Debarasându-se de toate hainele, candidatul la botez arată în mod clar că înţelege să renunţe la patimi şi la poftele cărnii şi că aspiră să regăsească goliciunea originară totală, candidă şi luminoasă, a lui Adam, adică a umanităţii, dinainte de cădere. Catehumenul se situează încă în afara raiului, împărtăşeşte încă exilul lui Adam, „la răsărit de eden”.

Introducerea lui în cristelniţă semnifică că acest exil ia sfârşit. Este vorba, pentru catehumen, de a se dezbrăca de omul cel vechi ca de o haină întinată. După botezul lui va primi un alt veşmânt: haina nestricăciunii pe care i-o va oferi Hristos Cel înviat, noul Adam, veşmântul de lumină, mantia împărătească care îngăduie să apară în noul eden, în Biserică, pentru a lua parte la nunta Mielului, la dumnezeiasca liturghie euharistică, la dumnezeiasca împărtăşanie. Prin păcat primul Adam şi-a pierdut inocenţa şi candoarea goliciunii. A început atunci să-i fie ruşine şi s-a acoperit cu veşminte.

Catehumenul care se îndreaptă spre botez  parcurge un itinerariu invers. Se dezbracă de haina devenită necesară prin păcatul omului căzut şi se dezgoleşte pentru a primi haina luminoasă şi mântuitore a noului Adam. Să notăm, de asemenea, că, pe cruce, noul Adam, Hristos, S-a aflat dezbrăcat de toate veşmintele Lui, umilit dinaintea sfintelor femei şi, mai ales, dinaintea Maicii Sale. Catehumenul nu este mai mare decât Cel pe Care de acum înainte Îl consideră ca unic Stăpân. Ca şi El trebuie aşadar să se smerească prin goliciune pentru a o transcende pe aceasta în haina mântuitoare. Haina de mai înainte la botez întruchipează omul stricăcios. Teodor al Mopsuestei spune catehumenului: „Trebuie să ţi se scoată veşmântul, indiciu al mortalităţii şi, prin botez, să îmbraci haina nemuririi”. Dezbrăcându-se, catehumenul semnifică simbolic că se despoaie de haina veche a stricăciunii şi păcatului, cea cu care Adam a fost îmbrăcat după păcat. Dezbrăcarea baptismală simbolizează ruperea cu trecutul. Este vorba, pentru viitorul botezat, de a face schimb cu haina mizerabilă a umanităţii păcătoase şi decăzute a individului al cărui mod de existenţă este biologic, adică sortit stricăciunii mormântului împotriva mantiei luminoase a noului Adam, a Celui înviat Care descoperă omenirii un alt mod de existenţă: existenţa persoanei, fiinţa-în–părtăşie cu existenţa eclezială. Acest schimb este contrariu celui pe care îl săvârşise primul Adam: acesta a dat în schimb goliciunea inocentă şi candidă contra hainei mizerabile.

Dezbrăcarea catehumenului semnifică pentru el o eliberare: el se dezbracă de haina omului vechi pentru a regăsi slava primului Adam, adică a umanităţii aşa cum Dumnezeu a vrut-o dintru început. Proaspătul botezat va regăsi slăvita goliciune a umanităţii mai înainte de cădere. Şi dacă, acum este puţin imaginabil să impunem catehumenilor încercarea unei goliciuni complete prin care, totuşi, a trecut Domnul Iisus, în ziua Vinerei mari, este pentru că toţi câţi suntem, catehumenii noştri, dar şi toţi botezaţii noştri, comunităţile noastre ecleziale, nu mai avem, din păcate, râvna comunităţilor primelor veacuri ortodoxe, nu trăim la înălţimea teologiei noastre. Continuăm să punem, cu practica Bisericii indivize, bara foarte sus, însă nu reuşim să sărim peste ea! Şi, din pricina acestei nepăsări, comunităţile noastre nu mai duc catehumenii cum îi duceau comunităţile vremii în care seva Bisericii primare circula deplin în trupul eclezial. În acest context de decadenţă, goliciunea este trăită ca umilitoare, adică numai ca goliciune a omului păcătos dezbrăcat de veşmântul său de slavă. Se cuvine cel puţin să o simţim ca pe o participare la ceea ce a fost umilitoarea goliciune a noului Adam pe cruce, în ziua Vinerei Mari. Dezbrăcându-se de haine catehumenul poate şi trebuie să conştientizeze starea lui păcătoasă. În stare de păcătoşenie, „ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol”, pentru a relua cuvintele mesajului adresat, în Apocalipsă, Bisericii din Laodiceea (Apoc. 3, 17) . Însă, dacă catehumenul se debarasează astfel de hainele lui, o face pentru a avea libertate de acţiune în strădania de a asalta demonul şi spre a îmbrăca omul nou, pentru a fi alcătuit după Cel Înviat, după Adam cel nou. A se dezbrăca astfel înseamnă a se despuia de întuneric şi a se îmbrăca în lumină. Dar, din păcate, în zilele noastre sfântul Chiril al Alexandriei nu ar mai putea spune catehumenilor adulţi ceea ce îndrăznea să spună celor din vremea lui: „O, minune! Sunteţi în văzul tuturor şi nu vă este ruşine. Pentru că, adevărat, oferiţi chipul protopărintelui nostru, Adam, care era gol în raiul pământesc şi nu roşea”.

Goliciunea în ziua botezului semnifică aşadar, simultan, dezbrăcarea de stricăciune şi de ruşinea păcatului şi întoarcerea la inocenţa primară şi la familiaritatea stării paradisiace. Într-o omilie despre sărbătoarea Paştelui sfântul Grigorie de Nyssa scrie: „De acum înainte când îl vei chema pe Adam, nu-i va mai fi ruşine, nici nu se va mai ascunde sub copacii raiului la reproşurile purtării lui. Ca să găsească îndrăzneală, se arată în lumina zilei”. Odată ce s-a dezbrăcat de hainele de mai înainte, întruchipare simbolică a omului vechi, catehumenul, curând botezat, nu mai trebuie niciodată să le ia din nou: botezul este ireversibil. Şi dacă în primele veacuri ale Bisericii exista tendinţa de a amâna botezul oamenilor până la treizeci de ani, chiar şi mai târziu, şi aceasta chiar în familiile creştine, este pentru că respectivul conştientiza foarte bine că după botez omul nu mai trebuie să păcătuiască. Asupra acestei teme se încheie prima epistolă a sfântului Ioan pe care am mai citat-o: „Ştim că oricine e născut din Dumnezeu [adică Hristos] nu păcătuieşte; ci cel născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel-rău nu se atinge de el” ( 1 Ioan 5, 18 ). Aceasta pentru a semnifica credinţa Bisericii că, la ieşirea din bazinul baptismal, noul botezat este îmbrăcat nu cu haine vechi, de culoare închisă, ci cu haine albe, cu haine luminoase care ne vorbesc de învierea noului Adam şi a noului rai pe care reînviindu-l l-a recreat şi care este Biserica. După aceea urmează întreita cufundare.

(Părintele Andrei Borrely, parohul bisericii Sfântul Irineu din Marsilia, Franţa)