Bucuriile duhovnicești

Cuvinte duhovnicești

Bucuriile duhovnicești

După cum zic dumnezeieştii Părinţi Nicodim Aghioritul, Grigorie Sinaitul şi alţii, sunt şase feluri de bucurii sau dulceţi duhovniceşti, din care se nasc şi dulceţile minţii.

După cum zic dumnezeieştii Părinţi Nicodim Aghioritul, Grigorie Sinaitul şi alţii, sunt şase feluri de bucurii sau dulceţi duhovniceşti, din care se nasc şi dulceţile minţii.

Prima dulceaţă duhovnicească a minţii este lucrarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu;

A doua dulceaţă duhovnicească a minţii este câştigarea tuturor faptelor bune;

A treia dulceaţă duhovnicească a minţii este citirea dumnezeieştilor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi;

A patra dulceaţă duhovnicească a minţii sunt raţiunile zidirilor sau contemplaţia naturală în duh sau raţiunile lucrurilor, când omul se suie cu mintea, ca pe nişte scări, de la zidirea aceasta simţită şi văzută la cea nevăzută. Şi prin contemplaţia naturală în duh îşi foloseşte sufletul său şi meditează la cele cereşti;

A cincea dulceaţă duhovnicească a minţii este taina iconomiei în Trup, adică întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul şi cugetarea de-a pururea la taina iconomiei în Trup, care se numeşte Taina Tainelor şi necunoscută de mintea îngerească şi omenească este. Căci taina iconomiei în Trup pururea rămâne taină, neînţeleasă de oameni şi de îngeri, cum a putut Dumnezeu Cel negrăit şi necuprins de toate să încapă în pântecele Fecioarei, cum însuşi Dumnezeu purcede pe Preasfântul Duh, cum este naşterea cea mai înainte de toţi vecii a lui Iisus Hristos şi altele de felul acesta. Şi cum prin taina iconomiei în Trup s-au învăţat şi îngerii înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri prin Biserică. Aceasta este a cincea dulceaţă duhovnicească a minţii;

A şasea dulceaţă duhovnicească a minţii, şi chiar prea duhovnicească, este cugetarea la însuşirile lui Dumnezeu, sau mai bine zis „teologia catafatică, afirmativă” sau „pozitivă”, despre cele ce se pot vorbi de însuşirile lui Dumnezeu și care nu ating fiinţa lui Dumnezeu, ci se vorbeşte în jurul fiinţei lui Dumnezeu. Acestea sunt cele şase puncte şi titluri ale celor şase feluri de dulceţi duhovniceşti ale minţii.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 30-31)

Citește despre: