Din Sfânta Scriptură știm că primilor oameni – Adam și Eva – le-a poruncit Dumnezeu „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul ...” (Facere 1, 28). Această poruncă, dar și binecuvântare a Divinității s-a împlinit încă dintru începuturi, și încă se împlinește. Oamenii tuturor timpurilor au înțeles și și-au dorit să lase urmași spre dăinuirea neamului omenesc.

Venirea pe lume a unui copil este o mare bucurie pentru unii, dar din păcate sunt și situații în care acest eveniment trezește sentimente de frică, neliniște, nesiguranță. Totuși, oricărui părinte, indiferent de starea socială, venirea pe lume a unui copil ar trebui să îi aducă împlinire și să îi dea încrederea că Dumnezeu nu l-a părăsit, ci l-a binecuvântat. Încă din fragedă pruncie, părinții, bunicii, dar și nașii se îngrijesc să-i ducă pe cei mici la Sfânta Biserică pentru a le oferi cel mai de preț odor, Trupul și Sângele lui Hristos.

Copiii pot fi împărtășiți fără să se spovedească până la vârsta de șapte ani, după care, este nevoie să se spovedească, deoarece cresc și devin conștienți de păcate și fac multe lucruri intenționat. Se consideră că este bine să-și spovedească chiar și micile păcate, în felul acesta obișnuindu-se cu Sfânta Taină a Spovedaniei. Acest obicei trebuie păstrat și cu trecerea anilor, deoarece nu trebuie să-i îndepărtăm pe cei tineri de la Hristos, ci cu multă grijă și dragoste să îi menținem în acest Duh.

Toate încercările zilelor noastre, multe ispite, anturaje nepotrivite, poate chiar lipsa rugăciunii în familie, grijile veacului acestuia cu greu îl țin pe copilul devenit adolescent aproape de valorile morale învățate din pruncie. Această dragoste a copiilor față de Dumnezeu se cultivă în familie, dar și în școli, prin orele de religie. Diferitele activități de la școală și din viața de zi cu zi îl ajută pe copil să se dezvolte armonios, să devină, prin grija lui Dumnezeu, un adult creștin cu multe calități.

Părinții se desăvârșesc prin copiii lor, realizările acestora fiind fără doar și poate prilej de bucurie pentru ei dar, în egală măsură, și eșecurile îi aduc pe părinți în pragul disperării și uneori, chiar în deznădejde. O relație strânsă între părinte și copil, o relație sănătoasă este aceea care Îl are în centrul său pe Dumnezeu. Toate proiectele și activitățile pe care le implementăm trebuiesc începute cu binecuvântare de la Dumnezeu, căci „fără de Mine nu puteți face nimic” spunea Hristos (Ioan 15, 5). Obiceiurile bune deprinse în familie cu siguranță îi vor însoți pe copii în viață și prezența lui Dumnezeu îi va ajuta să evite sau să depășească cu mai multă ușurință micile eșecuri.

Bineînțeles, ca părinți, mereu ne dorim de la ai noștri copii să fie cei mai buni, cei mai cuminți și lista poate continua. Dar, având în vedere vremurile pe care le trăim, trebuie să ne mulțumim cu orice cruce ne-ar da Dumnezeu să ducem prin pruncii nostri. Să fie sănătoși și credincioși e deja mare lucru! Comunicarea cu adolescenții ar trebui să fie una sinceră și pe înțelesul lor, care să cuprindă și realitățile și nejunsurile cu care ei se confruntă. 

A fi părinte este o bucurie, dar, cu siguranță, și o provocare și o responsabilitate majoră. Aș putea spune că, într-o oarecare măsură, viitorul stă în mâinile noastre sau sub ochii noștri. Să evităm ca relația dintre noi și copii să devină o luptă între generații. Și ei au dreptul la opinie, uneori văd realitățile vieții chiar mai limpede decât noi. Să conștientizăm că ei, copiii, sunt daruri de la Dumnezeu și sunt dornici de a descoperi lumea și de a afla răspunsuri la întrebări. Iar copiii sunt datori să-și iubească și să-și respecte părinții și să conștientizeze că, toată viața, aceștia îi vor fi cei mai sinceri și devotați prieteni, mereu receptivi la nevoile lor, mereu dispuși să îi ajute.

Pe lângă bucurii, apar uneori în viața noastră și provocări, pentru e ne apropia mai mult unii de alții, dar pe toate acestea din urmă le putem depăși prin dragoste, înțelegere, acceptarea realității și conștientizarea faptului că Dumnezeu ne este alături.

Uneori, copiii își judecă părinții din cauza lipsurilor materiale, considerând că alții au fost mai norocoși să aibe părinți mai cu bunăstare. Însă, până la o vârstă, ei nu sunt capabili să înțeleagă că a iubi pe cineva, a crește un copil cu dragoste și responsabilitate nu înseamnă neapărat să îi oferi tot ceea ce își dorește. Dragostea părintelui față de copilul său acoperă de multe ori lipsurile materiale cu care se confruntă familia. Provocările vremurilor pun astăzi la încercare relația dintre părinți și copii ajungând uneori chiar la dezbinare în familie.

Copiii sunt datori să-și iubească părinții și să îi cinstească așa cum ne învață Decalogul, deoarece binecuvântarea părinților îi va însoți pe copii pe tot parcursul vieții: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să îți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ” (Ieșire 20,12).

Uneori afirmăm: „copiii sunt oglinda părinților”, dar îndrăznesc a spune că, în aceste vremuri, nu mai poate fi o stare de fapt general-valabilă. Din experiență, am întâlnit părinți deosebiți care au încercat toată viața să ofere o educație aleasă copiilor, tot ce au putut ei mai bun, dar din păcate aceștia nu s-au arătat a fi asemeni părinților lor. Mai sunt situații în care părinții au diferite probleme, adicții și totuși, copiii lor aleg să fie credincioși, morali, exemple demne de urmat chiar și pentru părinții lor.

Dumnezeu lucrează în diferite feluri, depășind de multe ori capacitatea omului de a-I înțelege voia. Să ne rugăm cu toții, părinți și copii, ca Dumnezeu să ne ferească de ispite, să ne ajute să înțelegem voia Sa, trăind în pace și bună întelegere, cuprinși de Dragostea Divină!

Preot Țarcă Vasile

Misionar de caritate în cadrul S.P.M.S. Pădureni – Grajduri