responsabilitate

Sufletul de copil este ca o perlă în mâna părinților

Dacă lecţiile bune se întipăresc în suflet cât este încă fraged, nimeni nu le va şterge, pentru că, odată întipărite, se vor întări ca o pecete în ceară.

În lumea „relaţiilor de unică folosinţă”, amintește-ți: căsătoria este veșnică și Taină dumnezeiască

Atunci când oamenii ştiu că legătura căsătoriei este veşnică, se străduiesc să-şi depăşească slăbiciunile, să se smerească, să caute compromisul, nu să năzuiască din răsputeri să-l remodeleze pe celălalt. Familistul este dator să înveţe să-şi stăpânească vorbele şi gândurile, ca să nu-l poarte unde nu trebuie, căci de pe urma gândurilor noastre păcătoase, a vorbelor grosolane, tăioase, necugetate, suferim nu numai noi înşine, ci suferă şi cei care ne sunt dragi.

Vorbiți cu adolescenții voștri despre intimitate, au nevoie de asta

Părinţii au nevoie nu doar să le dea explicaţii corecte în acest domeniu ce ţine de intimitate, ci şi să le povestească copiilor despre familie şi despre nuntă ca fiind cele mai mari valori ale umanităţii, că e nevoie ca ei să-şi păstreze fecioria până la căsătorie, despre inadmisibilitatea vieţii sexuale până la nuntă.

Încă de la momentul conceperii, viața părinților influențează viața copiilor

Nici sfaturile, nici disciplina, nici severitatea nu-i pot salva. Dacă părinţii nu fac nici un efort de sfinţire, dacă nu luptă, comit greşeli mari şi transmit răul care este în ei. Dacă părinţii nu duc o viaţă de sfinţenie, dacă nu vorbesc cu dragoste, răul îi face să pătimească pe aceştia prin reacţia copiilor lor.

Relațiile care spun „pas” responsabilității

Depășirea situației dificile duce la o mai mare deplinătate a vieții, la o mai mare fericire, la conștientizarea faptului că l-am înțeles pe omul pe care îl iubesc. Tocmai în fața acestei sarcini oamenii spun „pas” și asta vor să evite în viață.

Educația copilului trebuie să se bazeze pe consensul părinților asupra regulilor

Divergențele dintre părinți constituie unul dintre cei mai puternici factori ce traumatizează psihic copilul – și chiar dacă părinții nu se ceartă în fața lui (sau din cauza lui), ci există divergențe în ceea ce privește cerințele față de el, aceasta este oricum o povară excesivă pentru sistemul nervos al copilului.

Certurile dintre adolescenți și părinți – prilej de ruptură sau de maturizare?

Adolescentul este încercat de tendinţe contradictorii, de îndoieli şi oscilaţii, pe care le administrează cu greu. Adolescenţa devine, astfel, vârsta cea mai conflictuală la nivel interior. Părinţii nu înţeleg împotrivirea copiilor lor, sunt dezamăgiţi din cauză că le sunt înşelate aşteptările, în timp ce, de fapt, aceasta este doar o treaptă către următorul stadiu al maturizării.

Extreme nesănătoase: frica de moarte și moartea, ca fugă de responsabilitățile vieții

Ca să ne fie dor, ca să dorim apropierea morţii şi să considerăm moartea ca fiind încununarea vieţii, ca o creştere către dimensiunea de necuprins a veşniciei, trebuie să avem experienţa vieţii veşnice aici şi acum. Nu trebuie să ne raportăm la viaţa veşnică ca la o fericire ce va să vie mai târziu.

Încrederea copiilor în părinţi şi încrederea părinţilor în Dumnezeu

Unii părinți, deși sunt oameni credincioşi, se comportă ca şi când nu ar exista Dumnezeu şi înger păzitor, împiedicând astfel intervenţia dumnezeiască.

De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuțile?

Cu toții avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicatețe, care are anu­mite exigențe, care cere să fie exprimat și înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, insensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absența autocunoașterii, a descoperirii de sine.

Pagini