responsabilitate

Caracteristicile slujirii preoțești, în învățătura Sfântului Apostol Pavel

Preotul trebuie să dea dovadă de adevărată iubire creștină față de fiecare dintre enoriașii săi. Iubirea creștină este o înmănunchere de multe virtuți. Sfântul Apostol Pavel le evocă atunci când enumeră calitățile pe care se cuvine să le aibă episcopul sau preotul. Astfel, acesta trebuie să fie binevoitor (I Timotei 3, 3), blând, cuminte (I Timotei 3, 2); să nu iște certuri, ci să fie făcător de pace; trebuie să fie drept și înfrânat (Tit 1, 8), blând și pașnic (I Timotei 3, 2).

Iubirea noastră este bolnavă

Suntem surzi. Într-o ureche surdă n-ai ce să spui. Numai Dumnezeu știe când și cum să-Și șoptească dragostea ca să întoarcă sufletul rătăcit. Dacă omul este adus cu forța, se împotrivește, închide ochii, nu vede ni­mic și chiar dacă îi ține deschiși, îi ține deschiși asupra unei alte perspective și vede altceva... Nu ne rămâne decât să avem încredere în Dumnezeu.

Copilul trebuie „antrenat” să ia decizii singur

Una dintre greşelile cele mai frecvente ale părinţilor este să nu-şi responsabilizeze copilul, să nu-i dea sarcini şi îndatoriri domestice. Copilul devine leneş, dezordonat, răsfăţat.

De ce ne e teamă să ne acceptăm virtuțile?

Cu toții avem înlăuntrul nostru un tezaur de crea­tivitate, omenie, altruism, delicatețe, care are anu­mite exigențe, care cere să fie exprimat și înfăptuit. Altfel, devine răutate, egocentrism, duritate, insensibilitate. Răutatea nu este nimic altceva decât bunătate condamnată. Și în toate acestea locul central îl ocupă absența autocunoașterii, a descoperirii de sine.

Duhul Sfânt ne miluiește și ne ajută pe măsura smereniei noastre

Noi, cu puterile noastre, nu putem face nimic. Doar cu ajutorul Duhului Sfânt vom învinge, și asta pe măsură ce vom înainta în rugăciune. Pe măsură ce te nevoiești și alergi la Dumnezeu, cu atât mai mult te va ajuta Duhul Sfânt și-ți va descoperi ce ai nevoie.

Copilul crește armonios pe fundamentul dragostei conjugale

În familia unde au amorţit sentimentele reciproce ale părinţilor, inima copilului poate să se răcească, să nu înveţe să iubească, oricât de tandră ar fi cu el mama şi oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl.

Când se roagă oamenii mai mult și mai din inimă?

Catastrofele și cataclismele ne descoperă relativitatea vieții și a bunurilor pământești, ne trezesc conștiințele adormite sau pervertite, ne aduc aminte de Dumnezeu și ne îngrozesc de dezordinea care ar domni în lume dacă s-ar călca legile lui eterne.

„O, om!, ce mari răspunderi ai/ De tot ce faci pe lume...” – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț

Trăiești o viaţă, viaţa ta E una, numai una Oricum ar fi, tu nu uita Cum ţi-o trăiești, vei câștiga Ori fericire pe vecie, ori chin pe totdeauna.

Curiozitatea – forma prin care copilul caută să cunoască adevărul

Simţământul năzuinţei spre adevăr e înnăscut în fiecare om, prin urmare şi în copil. Ce-i drept, el e slăbit şi întunecat de păcatul strămoşesc, dar nicidecum nu-i stins ori înăbuşit cu desăvârşire. Această năzuinţă spre adevăr a copilului se manifestă în curiozitatea lui. Copilul întreabă despre toate şi tot ce-i spun adulţii ia drept adevăr curat, atâta vreme cât n-a fost încă amăgit.

Trăim o viață, dar responsabilitatea e cât pentru șapte!

Trăiești o viață – viața ta e una, numai una; oricum ar fi, tu nu uita, cum ți-o trăiești, vei câștiga ori fericirea-n veci, prin ea, ori chin pe totdeauna!…

Pagini