responsabilitate

Ascultarea de bărbat – altă perspectivă

Nu vă formulați cererile în momentele de tensiune sau oboseală. Folosiți acele momente privilegiate, în care puteți obține orice aranjament. Nu, nu este viclenie, și nici manipulare. E ascultare. Ascultarea nu e supunere oarbă, ci dăruire de sine, este trecere de la eros la agape. Adică, dacă în eros ies din mine, prin agape mă dăruiesc pe mine, mă jertfesc. El, bărbatul meu, nu este vrăjmașul meu! Ori de câte ori reușim să nu facem „ce ne vine” și „ce ne place”, de dragul celuilalt și a lui Dumnezeu, iubim cu agape! Ne biruim pe noi și înaintăm către scopul nostru care este îndumnezeirea! Aceasta este, dacă vreți, o lecție concretă și practică.

Căsătoria, ca un mers pe sârmă

Şi din punctul de vedere al vieţii sociale şi din cel al vieţii duhovniceşti, căsătoria este privită în acelaşi timp ca un punct de plecare şi ca o cale. În filmele artistice romantice difuzate pe scară largă atât la televiziune, cât şi pe marile ecrane, imaginea idilică şi totodată idealizată a relaţiei de cuplu este marcată de obicei la final prin căsătoria celor doi. Fără să se facă vreo referire la ceea ce urmează după.

„Dacă ai crezut și dacă L-ai simțit odată este imposibil să nu mai crezi”

Dacă nu vrei să crezi, nu crede! Dar asumă-ți respon­sabilitatea vieții pe care o vei duce. Vei avea necazuri care vor fi provocate doar de tine și care vor avea scopul de a te trezi.

Căsnicia cere o răspundere foarte serioasă

Părinţii Bisericii descriu viaţa căsniciei ca pe o foarte serioasă răspundere, ca pe o problemă dificilă. Este o osteneală şi o virtute luptătoare căsnicia, iar cel care se va antrena bine, după ştiinţa cea bună, intră pregătit în luptă.  

Cum trebuie împărțite responsabilitățile în familie?

Răspunderea omului în faţa lui Dumnezeu este proporţională cu îndatoririle lui, însă răsplata din Ceruri este determinată nu de poziţia („privilegiile”) pe care a avut-o în societate sau în familie, ci numai de râvna cu care şi-a purtat ascultarea. În faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali, tuturor le sunt accesibile harul lui Dumnezeu şi fericirea veşnică.

Botezul, haina pe care o purtăm și ne poartă

Botezul este prima Taină prin care intrăm în Biserică, dar nu este o slujbă care se sfârșește, ci una care lucrează continuu. Chipul Domnului din noi, acoperit de mulțimea de păcate, de boli și de neputințe, este restaurat și ne restaurează. Prin pocăință și recunoștință. Prin plâns și bucurie. Prin drag și dor care doare. Ne-am botezat în Hristos, ne-am îmbrăcat în Hristos. Botezul nu este doar un prim pas pe calea către El, este începutul și chiar calea, purtăm în noi Chipul după care să devenim dumnezei, pășim cu El, ne conduce și ne lăsăm conduși.

Viața copilului – între libertate și organizare

Pe de o parte, trebuie să respectăm libertatea copilului și, pe de alta, să organizăm viața acestuia; când va mânca, când va dormi, când se va trezi, când se va juca, când va învăța. Toate trebuie să se facă în așa fel, încât să se vadă că toate-i slujesc copilului.

Cum să dobândim atenția la propria persoană?

Este nevoie să te controlezi și să nu permiți simțurilor tale să poftească la tot felul de iluzii externe, ci să te ocupi cu onestitate și conștiință de responsabilitățile tale publice sau private, fără prea multă agitație sau irascibilitate.

Responsabilizarea copilului – ține pasul cu vârsta!

Responsabilităţile copiilor vor creşte pe măsura înaintării lor în vârstă. Astfel, ei vor învăţa să fie responsabili pentru faptele lor, pentru obiectele care le aparţin, pentru păstrarea promisiunilor făcute, pentru consecinţele pe care le au faptele lor asupra celor din jur, pentru contribuţia lor la binele familiei din care fac parte.

Când soții se iubesc, toate celelalte vin de la sine

În familie, cel mai important este să existe dragoste, grijă reciprocă și respect. Atunci când soții Îl așază pe Hristos în centrul existenței lor, peste casă și familie revarsă Dumnezeu binecuvântările Sale.

Pagini