Buna Vestire la Tisa Silvestri şi la Târgu Ocna
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit vineri, 25 martie 2016, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tisa Silvestri din Bacău.
Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii, iar la final corul Clubului 60Â al Primăriei municipiului Bacău a interpretat câteva pricesne închinate Maicii Domnului. Arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi duhovnic al mănăstirii, a mulţumit ierarhului, preoţilor şi tuturor credincioşilor pentru că au fost prezenţi la hramul aşezării monahale. Zi de mare bucurie a fost vineri, 25 martie, şi la Biserica „Buna Vestire“ - Răducanu din Târgu Ocna. Cu acest prilej, s-a desfăşurat proiectul educaţional „Ziua femeii creştine, sub coordonarea profesorului de religie Oana Chiticaru. Elevii claselor I-VIII ai Şcolii Gimnaziale Numărul 1 din Tg. Ocna au confecţionat felicitări în cadrul orelor de religie şi educaţie plastică, pe care le-au oferit credincioaselor prezente la biserică. A doua etapă a proiectului a constat într-un concurs de ornat colivă.