Omul, de la începuturile Creaţiei și până azi, a folosit libertatea prin acţiuni conştiente, în scopul asigurării decenţei vieţii. Acţiunea umană reprezintă forma de manifestare a omului pentru asigurarea substanţei vieţii.

Potrivit lui Robert Heilbroner, „la rădăcina tuturor lucrurilor se află omul, dar nu omul ca fiinţă economică, ci omul ca fiinţă psihologică şi socială, pe care îl înţelegem doar imperfect, înţelegerea economică este un capitol admirabil în autobiografia omenirii, dar nu este nici primul capitol nici ultimul”[1].

Consider că asigurarea nevoilor prin activitatea umană poate constitui mai degrabă un mijloc pentru asigurarea anumitor scopuri. Este bine ca scopurile vieţii să nu fie strict economice. Idealurile de viaţă, asigurarea unei vieţi elegante şi calitative presupun alte principii. Bineînţeles, în societatea actuală sunt alte criterii şi etaloane artificiale ale calităţii vieţii.

Nu există o calitate a vieţii în cantitatea acumulărilor, ci doar o simplă îmbuibare, ce poate deveni cirotică.

Cunoaştem ajutorul economiei ca ştiinţă şi ca activitate ce contribuie incontestabil la ameliorarea şi eleganţa vieţii pe Pământ.

Dar, adevărata Economie s-a pierdut undeva, cândva!

Citim în definiţiile economice, fie în cartea de la liceu, fie în şcoala de specialitate, că activitatea economică este o componentă a activităţii umane. Activitatea umană reprezintă, în termeni populari, tot ceea ce face omul în fiecare zi, în condiţii normale pentru a trăi. Economia le ajută pe toate să fie consistente şi normale.

Activitatea economică nu trebuie să se confunde cu viaţa cum, din păcate, se întâmplă azi când, paradoxal, activitatea umană este componentă a activităţii economice.

Viaţa omului contemporan este viaţă economică. Omul înnobilat de Dumnezeu a devenit om material, om economic, forţă de muncă sau resursă umană.

Tot ceea ce facem reprezintă un maraton economic către nicăieri. Putem exemplifica. Un om de afaceri vrea profit şi iar profit, să vândă şi iar să vândă, nu se mai gândeşte la calitatea bunurilor, în foarte multe cazuri.

Ne-am săturat să mâncăm mase plastice şi să ne îmbrăcăm în mase plastice. Oare nu erau toate bune foarte la începuturile lumii? Oare nu se topeau în gură, fructele şi legumele?

Salariatul vrea bani mulţi, acceptând nuanţe ale servituţii contemporane. Afirmarea talentelor profesionale şi satisfacţia lucrului bine făcut nu mai reprezintă sentimente de bucurie umană.

În timpul liber, omul consumator trebuie să cumpere orice, chiar dacă are sau nu are nevoie, chiar dacă bunurile au sau nu au utilitate.

Oricum, ştim că „piaţa e plină de lucruri de care nu avem nevoie” (Socrate), dar continuăm să cumpărăm. Alegerea bunurilor şi a serviciilor pe alte criterii decât cele ale utilităţii şi necesităţii reprezintă activităţi umane ce necesită mult efort financiar şi mental.

Cumpărăm brand-ul, cumpărăm că aşa e moda, cumpărăm influenţaţi de mediul în care trăim, cumpărăm că aşa e obiceiul, cumpărăm că nu mai găsim o altă satisfacţie de relaxare decât cea a turismului de shopping sau shopingăreală – dacă vă este cunoscut acest termen nemuzical în urechi.

Şi, uite aşa, ne trece viaţa prin magazine! Şi uite aşa viaţa noastră se consumă prin consum!

Atunci, ce spune economia, care este rolul ei şi cum folosim noi economia? Economia nu înseamnă stres financiar, nu înseamnă risipă şi consum exagerat, nu înseamnă doar profit şi manipulare mediatică prin publicitate. Economia adevărată are fundamentele ei în calitate şi diversitate, liberă iniţiativă, decenţă şi bun-simţ economic.

Bunul simţ economic înseamnă a face orice este firesc pentru asigurarea calitativă a lucrurilor de care avem nevoie, astfel încât să nu fie afectată sănătatea fizică şi morală a noastră şi a generaţiilor următoare care trebuie să trăiască şi să se bucure de planeta vie.

Bunul simţ economic înseamnă o publicitate şi o mediatizare firească a produselor şi a mărcii.

Bunul simţ economic înseamnă asigurarea bunurilor de care avem nevoie, nu înseamnă crearea unor nevoi de către producători. Nevoile sunt ale consumatorului, indiferent de poziţionarea sa socială şi economică.

Prin bun simţ economic, şcoala să ne înveţe să fim mai întâi oameni înnobilaţi de valorile umane şi apoi buni profesionişti, cunoscători ai fundamentelor şi valorilor economiei.

Bunul simţ economic nu înseamnă specularea naivităţii şi vulnerabilităţii cumpărătorului, ci materializarea calitativă şi satisfacţia deplină a nevoilor umane, precum şi exigenţă calitativă şi o ierarhizare decentă a nevoilor.

Bunul simţ economic înseamnă să foloseşti inteligenţa şi experienţa pentru asigurarea continuităţii vieţii.

Bunul simţ economic nu înseamnă minciună, manipulare, nu înseamnă specularea pozitivă a crizelor economice şi a cataclismelor naturale pentru asigurarea profitului.

Bunul simţ te ajută să fii bogat, inclusiv material, vorba cântecului ,,tot c-o lingură mănânci”.

(…) şi, totuşi, Economia ca artă şi înţelepciune s-a pierdut undeva, cândva, poate din cauza lipsei de bun simţ!