Dacă crezi în Dumnezeu, dar totodată crezi că bunurile naturale sunt micile bunuri pe care Dumnezeu le dă oamenilor, atunci înţelegerea ta despre Dumnezeu este foarte scăzută.

Toate bunurile naturale sfârşesc cu amărăciune. Iar Dumnezeu nu este un vânător care momeşte fiarele.

Bunurile naturale sunt daruri de mâna a doua ale lui Dumnezeu. Darurile lui Dumnezeu de mâna întâi sunt bunurile duhovniceşti.

Bunurile naturale le dă Dumnezeu oamenilor cu un singur rost: ca să aducă aminte de bunurile mai înalte, mai dulci şi mai trainice. În adevăr, cel care nu înţelege lucrul acesta nu este înţelept, iar cel care nu-şi însuşeşte lucrul acesta este nefericit.

Bunurile naturale, împreună cu întregul univers, sunt numai poftirea la ospăţul împăratului cu vestirea mâncărurilor şi a darurilor, a cântărilor şi a jocurilor.

Ferice de cel care se bucură de poftire şi se grăbeşte să-i răspundă. Ferice de cel care socoteşte poftirea numai poftire.

Dar vai de cel care socoteşte poftirea împăratului drept ospăţ adevărat, se laudă şi se bucură nebuneşte de ea, dar uită să răspundă poftirii împăratului.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 75-76)