Bustul filantropului Vasile Stroescu a fost sfințit
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, alături de un sobor de preoţi, a sfințit vineri, 11 noiembrie 2022, bustul marelui filantrop basarabean Vasile Stroescu.
Acesta a fost amenajat în faţa Primăriei Brânzeni din raionul Edineţ şi s-a ridicat prin contribuţia Asociaţiei Obşteşti „Monumentum” (președinte Iulian Rusanovschi). Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, printre cei ce au luat cuvântul în cadrul evenimentului s-au numărat Liviu Cebotaroș, primarul satului Brânzeni, Excelenţa Sa Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți, Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț, Anatol Marcu, strănepotul mecenatului Vasile Stroescu și PS Antonie.
Ierarhul a făcut referire la importanța cinstirii înaintașilor și despre modul cum Episcopia de Bălți promovează numele marelui filantrop român Vasile Stroescu. Astfel, s-a instituit bursa „Mecena Vasile Stroescu” a Episcopiei de Bălți, în valoare de 700 de lei, acordată elevilor și studenților pentru o perioadă de zece luni. Evenimentul a cuprins şi un moment informativ despre viața și activitatea marelui mecena basarabean, prezentat de către elevii Gimnaziului „Vasile Stroescu” din satul Brânzeni.