În cadrul slujbei, ierarhul a mulțumit pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra poporului român și le-a adresat celor prezenți felicitări cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române prin alegerea simultană a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și apoi și al Țării Românești.

Preasfințitul Antonie a amintit că Unirea din 1859 a constituit o prefigurare, o pregătire a Marii Uniri din 1918, când Basarabia a revenit la Patria-Mamă, România.

După slujbă, Preasfințitul Părinte Antonie și soborul de preoți slujitori au mers la statuia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din centrul orașului Bălți, unde au depus flori.

Sfântul Ștefan cel Mare

Născut în secolul al XV-lea, numit bun, mare și sfânt, pentru faptele sale de milostenie și pentru iscusința cu care a condus țara, Sfântul Ștefan este cunoscut pentru felul în care a apărat credința și pentru multitudinea de biserici și mănăstiri zidite, ultima fiind Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași.

Fiu al voievodului Bogdan al II-lea și al Doamnei Maria-Marina, Sfântul Ștefan a fost atras de iubirea Domnului încă din copilărie. A urcat pe scaunul Moldovei după o perioadă tulbure, și a domnit vreme de 47 de ani. A luptat pentru apărarea hotarelor țării și pentru păstrarea credinței, îndurând multe suferințe, precum moartea a patru copii și două soții, trădarea unor sfetnici și rana de la picior din lupta de la Chilia.

Aducând mulțumire Domnului și atunci când era biruit, a fost un om al pocăinței și al rugăciunii, purtând în toate bătăliile icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale Sfântului Ioan Botezătorul, împreună cu o Cruce. Însoțea rugăciunea cu postul și le purta de grijă celor săraci și bolnavi, iertându-și dușmanii. Urmând întru totul cuvântul duhovnicului său, Sfântul Daniil Sihastru, Sfântul Ștefan și-a cunoscut ceasul morții, chemându-și sfetnicii pentru ultimele povețe.