„Ca să o sfinţească curăţind-o cu baia apei prin cuvânt…”
Mântuirea este îndoită lucrare: sfinţire şi curăţire. Ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică şi cu Biserica („ca să o sfinţească curăţind-o cu baia apei prin cuvânt”), o face Biserica pentru fiecare membru al ei.
Pentru ce a venit Hristos în lume? Pentru Biserică, pentru ca să întemeieze în El şi pe El Biserica, trupul Său divino-uman, în care trăieşte cu toată plinătatea desăvârşirilor Lui dumnezeieşti, sfinţind-o pe ea şi pe toţi cei „concorporali” cu ea, mântuindu-i astfel de păcat, de moarte şi de diavol (v. Coloseni 1, 12-29)… Mântuirea este îndoită lucrare: sfinţire şi curăţire. Ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică şi cu Biserica („ca să o sfinţească curăţind-o cu baia apei prin cuvânt”), o face Biserica pentru fiecare membru al ei. Pentru că fiecare membru al ei trăieşte toată viaţa ei ca pe propria lui viaţă, repetă toată viaţa ei, se înfăţişează ca o Biserică în mic.
(Sfântul Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-om, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, p. 240)
„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”
Să ne deschidem mâinile și să ne aruncăm în brațele lui Hristos
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro