mântuire

Sfântul Ioan Episcopul cel Minunat, numit şi „cetăţeanul Munţilor Carpaţi”

L-a întrebat părintele Teodul: „Preasfinţite, acolo în pădure, unde locuiţi, nu vă este frig iarna?”. „Părinte Teodul, eu sunt cetăţeanul Munţilor Carpaţi şi Domnul are grijă de mine, că oriunde mă aflu, nu duc lipsă de nimic. Nu simt nici frigul iernii, nici arşiţa soarelui, nici foamea, nici setea, nici altă nevoie pământească!”.

Propriile noastre cuvinte vor da verdictul la Judecată

„Vreme este să taci şi vreme să grăieşti.” Să luăm aminte că nu putem face ambele activităţi deodată. Numai limba poate spune mult fără a spune nimic. Cunoaştem cu toţii dezbateri, spectacole şi conferinţe inutile. Pentru a rezista atacului de cuvinte inutile, sufletul omului modern trebuie să-şi ia o carapace şi să devină dur.

Spovedania aduce vindecarea sufletului

Ceea ce este spitalul pentru boala trupească, acelaşi lucru este Taina Spovedaniei pentru boala sufletească. Boala trupească este o lipsă a sănătăţii. Păcatul, boala sufletească, este o lipsă a sfinţeniei, căci sfânt este tot cel ce are nădejdea mântuirii.

Criteriul de mântuire în Evanghelie este iubirea

Ați observat, atunci când se citesc Evangheliile, cum repetă mereu Dumnezeu: Iubiți-vă! Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul… Să vă iubiți cum v-am iubit Eu! «Să vă iubiți!»

A băut apa cea vie și a devenit lumină din Lumina cea adevărată

Despre femeia samarineancă se știe din tradiție că se numea Fotini, un cuvânt grecesc care înseamnă „lumină”. Exemplul ei, de pocăință și deschidere, ne dă gândul reconfortant că avem puterea să ne depășim propria stare în căutarea „băuturii” din care bând, nu mai însetăm în veci: apa vie. Căutându-L pe Domnul Îl descoperim ca pe o fântână: trebuie să ne căznim a lăsa în jos găleata, adică să ne smerim, pentru a primi în schimb ceea ce ne asigură viața.

Nu cu orice însetare putem veni la Domnul, ci numai însetând după mântuire

Sfânta Biserică, în cântările ei din această zi, ne atrage cu deosebire atenția asupra acestui moment și ni-L înfățișează pe Domnul, Care ne cheamă: „Cel ce însetează să vină la Mine și să bea” – așteptând ca și noi, asemenea samarinencei, să ne adresăm Lui, implorându-L: „Dă-ne, Doamne, această apă a Ta!”.

„Înțeleptul merge pe cărarea vieții, care duce în sus”

Nu te făli, rațiune, cu puterea ta de înțelegere, dacă nu-ți aduci aminte de aceste lucruri și nu ne îmbii cu cugetări ale vieții, despre cum am putea, fugind de iad, să ne mântuim.

Când lui Dumnezeu îi este sete (Ioan 4, 5-42)

Samaria. Biserica întreagă e o Samarie convertită. De aceea pomenim momentul acesta în așteptarea Cincizecimii. Atunci la Pogorârea Duhului Sfânt se împlinesc cuvintele Domnului rostite dinaintea Femeii samarinene. Semn că putem conjuga Biserica și la feminin.

Păstorul, ușa, pășunea – modele hristice pentru adevărații conducători

Această cuvântare despre Păstorul cel bun este un îndemn spre prudență atunci când auzim de tot felul de călăuze care ne oferă ademenitor alternative facile la obținerea fericirii veșnice. Calea Bisericii este singura rânduită de Stăpânul nostru Iisus Hristos, fie că e ușoară sau grea, după cum o simțim fiecare. Celelalte căi, nu că sunt inexistente, nu că sunt imposibile, dar neavând călăuză, ne pot face prăzi ușoare răpitorilor de toate felurile.

Prin Crucea lui Hristos, iadul se golește, Învierea ni se dăruiește și porțile Raiului ni se deschid

Prin nimic altceva nu se nimicește moartea, decât prin Cruce. Minunate, dumnezeiești și mărețe sunt toate minunile lui Hristos, dar mai minunată decât toate este cinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului. Căci cel ce crede și este botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și nu păzește întru toate curată miercurea și vinerea – afară numai dacă nu ar fi în ziua aceea altă sărbătoare a lui Hristos, căci în acest caz, le dezlegăm și pe acestea, precum au spus Părinții că toate aceste sărbători au fost înaintea Crucii –, atunci acela este străin de dreapta credință a creștinilor.

Pagini