Un exercițiu de admirație a scrisului curat și luminos poartă cu sine și surpriza, plăcută, a construcției interioare pe care scriitura ți-o așază lângă suflet. Așa este cartea Anei Blandiana, Soră Lume (Humanitas, 2020, 428 pg.). Pentru cine-i cunoaște opera și s-a hrănit din luciditatea propusă prin capilarele ei de verb și substantiv exploziv, cartea nu poate fi o noutate. Mai ales că ea vine, după mărturisirea autoarei, ca o continuare a Falsului Tratat de Manipulare (2013). Și cred că, deloc întâmplător, după publicarea volumului Istoria ca viitor (2017). Abia mi-am tras sufletul după ce m-am bucurat de Integrala poemelor (2019) și acum i-am aflat ferestrele spre lume din care și-a absorbit lumina una dintre cele mai importante opere poetice românești.

Un drum, un pelerinaj prin lumea ca soră – uneori vitregă, alteori bună – așezată la îndemâna Otiliei – Valeria Coman – de un Dumnezeu darnic în daruri și dăruitori. Cu o remarcabilă chibzuială a fondului estetic al lumii descrise, autoarea nu se dezminte în splendoarea observației imediate, reușind să te țină în priză cu răsuflarea lecturii grăbită. Nu știi ce ai putea admira mai mult în scriitura ei. Liniștea descrierii, cumințenia din simplitatea frazei ori pur și simplu stilistica de bijutier în care îți regăsești parte din propriile trăiri. Nu e un simplu jurnal de bord. E un experiment reușit de developare a vieții cu toate ale ei. Saltul în timp, între timpul neghiobiei comuniste și încercarea de normalizare a vieții de acum, îi oferă scrisului o perspectivă care-i sporește autenticitatea. Cartea are în ea ceva din descrierea pelerinajului descris de autoare la Mănăstirea Izbuc, în brațele tatălui său dinaintea căruia se făcea loc, se deschidea calea. E imaginea care îți rămâne pe retina lecturii.

Povestea cărții este povestea unui suflet ce-și descoperă în taina scrisului forța reamintirii. Un cordial joc cu noi, cititorii, în jurul pivoților culturali ai comunismului și o remarcabilă placă turnantă de reamintire a propriei noastre memorii. Când am ajuns la ultima linie a poveștii-carte a Anei Blandiana (paginile din Apocalipsa second-hand) m-am ridicat fără grabă și am deschis – a câta oară – cel mai frumos volum de călătorii scris în epoca modernă în limba română. Ați ghicit. America Ogarului cenușiu a lui Romulus Rusan (am la îndemână edițiile de la Cartea Românească, 1977, 376 pg. ori pe aceea de la Junimea, 1979, 400 pg.). Și am înțeles că iubirea nu poate fi decât veșnică, împlinită în taina părtășiei și prin cuvânt. Dincolo de călătorii, pelerinajul în sine al oamenilor acestora minunați care și-au așezat sufletele pe tipsia de cer a cărților lor. Volumul Anei Blandiana, Soră Lume, ne aduce la împăcare cu noi înșine și cu lumea ciudată în care ne trăim moartea. Ironică și cuminte, sensibilă și dură, lucidă mereu, curgerea din cuvinte este asemeni unei bucurii care nu se poate lua de la tine. Încercați să vă bucurați de o carte remarcabilă prin poveste și ne-poveste.

Sursa: tribuna.ro