În data de 17 iunie, Parohia „Izvorul Tămăduirii” Protopopiatul II Iași și Asociația „Voie Bună”, în parteneriat cu Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului II Iași și Parohia Neagra „Sfântul Ierarh Nicolae” Tașca – județul Neamț, au organizat proiectul interinstituțional, intergenerațional și transfrontalier „Călătoria cu cei în călătorie – izvor de tămăduire”, o activitate social-filantropică concretizată printr-un pelerinaj în zona Neamțului pentru un grup de 50 de persoane aflate în grija comunității parohiei „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Iași. Acestora li s-au alăturat un grup de elevi basarabeni de la Liceul Tehnologic Economic de Turism și Colegiul „Virgil Madgearu”, o studentă ucraineancă de profesie medic, care învață limba română la Facultatea de Litere, și o studentă basarabeancă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, specializarea Asistență Socială, în calitate de traducători voluntari, pentru a facilita comunicarea cu pelerini ucraineni.

Traseul pelerinajului a fost următorul: Iași – Hanul Ancuței (aici s-a luat micul dejun) – Piatra Neamț – Bicaz – Cheile Bicazului – Lacu Roșu – Parohia Neagră – Tașca (aici s-a luat masa de prânz) – Bicaz – Mănăstirea Pângărați – Mănăstirea Bistrița – Iași.

Costurile pelerinajului au fost suportate de către părintele paroh Constantin Stoian, cu binecuvântarea preacucernicului părinte protopop Marius-Daniel Profir, iar masa de prânz a fost asigurată de părintele Diaconu Dumitru, paroh al Parohiei Neagra – Tașca.

Grupul țintă al proiectului l-a reprezentat un număr de 50 de persoane din Ucraina – persoane vârstnice, mame, adolescenți, copii – care s-au refugiat în România din cauza războiului și care au fost primite cu dragoste și integrate în comunitatea bisericii părintelui Constantin Stoian. Scopul implementării proiectului a fost acela de a veni în sprijinul refugiaților, oferindu-le,  pentru o zi, o călătorie aparte, care să le fie izvor de mângâiere și tămăduire a sufletului, prin vizitarea unor zone pline de spiritualitate creștină.

Inițiatorul pelerinajului, părintele Constantin Stoian, a mărturisit: „Totul a plecat de la interacțiunea cu primele mame refugiate, care ne-au impresionat prin trauma pe care au trăit-o din cauza războiului început, prin frica de necunoscut și prin curajul de a veni într-o țară despre care, din cele auzite, nu aveau o impresie bună. M-am gândit că un important factor de liniștire și încurajare a lor este credința creștin-ortodoxă care leagă cele două popoare. În același timp, am observat că aveau o anumită încredere în Biserică și slujitorii ei. De aceea, am hotărât că este necesar să ne implicăm în ajutorarea lor.

Deși ucrainencele erau optimiste că într-o lună se va termina războiul și că se vor întoarce repede acasă, am realizat că acest fapt nu se va întâmpla curând și că trebuie să ne gândim la un program de lungă durată, care să nu aibă ca scop doar ajutorul material.

Astfel, am inițiat mai multe activități prin care să le asigurăm acomodarea cu societatea ieșeană, să le ajutăm să capete încredere în noi, să se cunoască între ele, să le implicăm în diverse activități, jocuri, prin care să se relaxeze, iar noi să le putem înțelege, cunoaște mai bine, pentru a putea face ceva mai concret. De aceea, am creeat un grup căruia ne-am  adresat în mod special. Nu exista posibilitatea să realizăm acest proiect singuri și atunci am făcut apel la alte instituții, asociații, persoane cu diverse calificări necesare implementării proiectului: traducători, voluntari. Ne-am propus ca ucrainencele, în număr de 50, mame și copii, să vadă și să cunoască câte ceva din frumusețile țării noastre, îmbrăcată de haina credinței, prin vizitarea unor obiective religioase: o biserică parohială și două mânăstiri. Astfel, am parcurs un traseu de la Iași la Hanu Ancuței, unde am fost așteptați cu plăcinte calde, într-un ambient tradițional. Am continuat drumul spre Cheile Bicazului și Lacu Roșu, unde au fost admirate frumusețile naturii. La coborâre, 10 km mai la vale, am poposit în satul Neagra, unde am mers la biserica parohială, aflată într-un cadru natural deosebit. Aici am fost întâmpinați de părintele paroh Diaconu Dumitru, care ne-a invitat în biserică, unde ne-a prezentat pe scurt istoria locurilor, după care a ținut un cuvânt de învățătură și încurajare și a citit o rugăciune. Apoi, am fost invitați la sala de mese a parohiei, fiind ospătați cu bucate tradiționale deosebite, gătite de enoriași. Am continuat traseul prin vizitarea Barajului de la Bicaz, iar la întoarcere ne-am oprit și ne-am închinat la mânăstirile Pângărați și Bistrița.

Credem că și prin contribuția noastră, a simplilor credincioși, putem ajuta pe cei ce și-au părăsit familiile, casele, țara și au venit la noi vremelnic. Putem să le arătăm dragoste, înțelegere și prin intermediul credinței să-i încărcăm cu nădejde. Ceva făcut de fiecare contribuie, pas cu pas, de jos în sus, la apropierea dintre cele două popoare despărțite de fapte istorice adevărate, false sau prejudecăți.

Pentru mine, sentimentele pe care le trăiesc, atunci când mă aflu în preajma ucrainienilor și citesc din ochi durerea lor, dar și mulțumirea pentru ce facem noi pentru ei, sunt ca o mângâiere și o reîntoarcere în timp. Mă gândesc la familia mea, la faptul că și eu provin dintr-o familie refugiată. Stră-stră-bunicul meu a venit la Iași ca refugiat din Bulgaria, în timpul războiului de Independență din anii 1877-1878. El a rămas aici, s-a căsătorit și avut patru copii, unul a murit la Mărășești în 1917, lăsând trei copii orfani. Bunicul a avut cinci copii și a luptat în Al Doilea Război Mondial. Bunica, cu famila și locuitorii satului au fost relocați pentru șase luni în nordul Moldovei, când rușii au rupt frontul la Iași, în aprile 1944. De aceea, încerc să fac ceva care să rămână în mintea lor, pentru ca atunci când se vor întoarce la casele lor să aibă cuvinte de mulțumire și, de ce nu, sentimente de dor”.

„Suntem sincer recunoscători pentru această excursia minunată! Vă mulțumim pentru oportunitatea de a vedea peisajele incredibile ale României și de a face cunoștință cu moștenirea istorică. Suntem uimiți de frumusețea naturii, care taie răsuflarea atât copiilor, cât și adulților! Suntem impresionați de frumusețea bisericilor și de cât de evlavios este îngrijită și păstrată această moștenire pentru generațiile viitoare. De asemenea, suntem foarte recunoscători pentru ospitalitatea cu care am fost primiți în mănăstiri, pentru dragostea cu care ați organizat excursia și ați gândit cu sufletul toate detaliile. Vă mulțumesc pentru bunătatea dumneavoastră! Cu respect și mare dragoste în inima mea” (Olga Shamrai – refugiată).

„Pentru mine, ca ucraineancă, a fost foarte important să știu ca fac ceva util și ajut cumva oamenii din țara mea. Eu împărtășesc durerea și suferința lor.  Le-am produs emoții deosebite celor refugiați și i-am ajutat să se conecteze cu natura și cu Dumnezeu. Este împortant să nu disperăm și avem încredere în victorie. Eu doresc să fiu utilă refugiaților din țara mea și vreau să îi ajut atât cât pot: cu traducere, cu activitățile cu copii și mamele. Eu cred că este foarte frumos să se facă activități diferite și utile, spre exemplu, o data pe săptămâna, un club de limbă română pentru copii și mame. Este foarte important să învățăm limba română vorbită singur și în grup, pentru că aceasta ajută cât stau aici în România. M-am simțit foarte bine în pelerinaj, sunt fericită că am vorbit cu ucrainieni, ca v-am ajutat cumva pentru că faceți lucruri foarte bune și importante. Eu sunt foarte recunoscătoare pentru această posibilitate și această excursie.” (Anna Panto – ucraineancă, medic și studentă la Facultatea de Litere, specializarea Limba Română.)

„Experiența pelerinajul este o călătorie inițiatică pe care pelerinul o face pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Proiectul Călătoria cu cei în călătorie a fost un real izvor de tămăduire sufletească. Din perspectiva mea, ca specialist, a fost un prilej să ascult problemele cu care se confruntă refugiații, să văd modul în care percep ajutorul oferit de către slujitorii Bisericii, nevoile, frământările refugiaților și cum putem intervenii noi în astfel de situații. M-a ajutat să îmi dau seama ce am putea face în mod concret pentru a preveni excluziunea socială și cum ne putem implica pentru a integra aceste persoane în comunitate. De asemenea, am  constatat că există numeroase familii care au nevoie de suport emoțional și de consiliere psiho-socială și spirituală. Am apreciat în mod deosebit implicarea și sprijinul spiritual oferit de părintele Constantin Stoian și de doamna preoteasă Marijan Cornelia celor 50 de pelerini ucraineni și le aduc alese mulțumiri pentru implicarea Biroul de Asistență Socială a Protopopiatului II Iași în acestă lucrare misionară a Bisericii.” (Ionela Brînză-Abunei, asistent social în cadrul Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului II Iași)