Luna septembrie e prima lună a anului bisericesc. Acest "revelion duhovnicesc" devine prilej de reflecție asupra calendarului, văzut ca un ecou temporal al veșniciei divine.

În ceea ce privește calendarul creștin, problemă majoră este că cea mai importantă sărbătoare - Învierea Domnului - se realizează la date diferite, pentru creștini, ceea ce responsabilizează Biserica pentru a gândi soluțiile cele mai viabile în această direcție.
Calendarul este un procedeu de reperare a momentelor importante din cursul unui an. Calendarul religios s-a alcătuit pe niște premise ale creației, cum se explică în Cartea Psalmilor: „Făcut-ai luna spre vremi, soarele și-a cunoscut apusul său“ (Ps 103,20). Deci, calendarul conține diferite unități temporale. El este compus din zile, săptămâni și luni. Durata unui an a fost calculată încă din Antichitate de astronomi greci și egipteni. Anul utilizat în calendarul iulian este de 365,25 de zile, ceea ce explică prezența unui an bisect, o dată la 4 ani. A trebuit o măsură intermediară între săptămână și an. Aceasta a fost furnizată tot de un element al creației: luna. Durata unei luni a fost fixată la 29,5 de zile aproximativ. După cum se știe, lunile lunare și anii nu sunt comensurabili, adică nu există un număr anume de luni într-un an solar; după cum vom vedea mai departe, aceasta va determina cauzele dificultăților pascaliei.

Ceasul lui Dumnezeu nu rămâne în urmă și nu greșește

Diferite tipuri de calendar au fost create pe baza acestor elemente. Calendarul nostru civil, gregorian, după care merge astăzi societatea modernă, ca și calendarul iulian, sunt alcătuite după cursul solar; ele se spijină pe anul solar și lunile au niște durate (perioade) ieșite din intervalul de timp cuprins între două noi luni consecutive. A nu se uita că luna plină își schimbă data de la o lună la alta. Calendarele solare s-au dezvoltat în ținuturile agricole (Mesopotamia, Bazinul Mediteraneean), pentru care anul solar, cu anotimpurile lui, rămâne de referință.
Constatăm că Dumnezeu a creat un univers minunat, dar, în același timp, subtil și sublim. Pe de o parte, anul calendarului iulian este o estimare grosieră în raport cu anul solar adevărat (ceasul lui Dumnezeu, care nu rămâne în urmă și nu greșește); aceasta se traduce prin faptul că este o derivă a calendarului uman în raport cu creația: echinocțiul de primăvară, care era la 21 martie, în timpul Sinodului de la Niceea, a deviat până azi cu 13 zile și se regăsește la 7 martie. Aceste deviații sunt la originea reformei calendaristice propusă în 1852 de Papa Grigorie, care a avut ca obiectiv repunerea calendarului în acord cu Creația, care este ceasul lui Dumnezeu, de o finalitate imperturbabilă.

Calendarul iulian nu mai corespunde cu realitatea de pe cer

Odată luată decizia asupra calendarului de către Părinții de la Niceea, a trebuit să fie pusă în aplicare concret, de către Biserici. Ar trebui să ne imaginăm că într-un anumit loc, o comisie specială decide în fiecare an data Paștelui și face să parvină această informație tuturor Bisericilor de pe planetă. În epoca internetului, acest lucru ar fi întru totul posibil, însă în secolul al IV-lea, acest lucru era de neimaginat. Ar fi trebuit deci să se găsească un mijloc de difuzare a informației. Geniul astronomilor s-a angajat la această corvoadă, întocmind de dinainte ceea ce numim noi astăzi Pascalie, care a fost pusă la punct și difuzată în toate Bisericile, în secolul al V-lea. Studiile și calculele au fost așezate în tablouri pascale cu numele de „comput eclesiastic“ sau „comput pascal“. A trebuit deci să se concilieze calendarul solar cu elemente din mersul lunar. Pentru acest fapt, astronomii s-au servit de ciclul lui Meton, după cum urmează: 19 ani solari se înscriu în 235 cicluri lunare. Având acest rezultat, este suficient să observăm și să notăm lunile pline, timp de 19 ani, pentru a putea indica în mod indefinit lunile pline din fiecare an.
Computul Bisericii Ortodoxe, stabilit puțin după Sinodul de la Niceea, se sprijină și el pe acest simplu rezultat. El pleacă de la un tablou pe care sunt plasate, în manieră empirică, lunile pline, pe o perioadă de 19 ani. Acesta este elementul fundamental al computului.
Prima etapă pentru a determina data Paștelui consistă în a se plasa în ciclul celor 19 ani. Este obținută astfel data lunii pline care cade după 21 martie, ziua echinocțiului de primăvară. Un calcul simplu permite apoi să definim duminica sau duminicile care urmează în calendarul iulian. Potrivit acestui calcul simplu ( în evul mediu, cel care făcea acest lucru era considerat un geniu), putem foarte ușor să determinăm corect calendarul, pe fiecare an. Ceea ce se poate observa este că niciun paște iudaic nu se ascunde în acest algoritm. Din păcate, rezultatul este fals, în sensul că nu mai corespunde cu ceea ce este realitatea de pe cer, căci calendarul iulian întârzie cu 13 zile, în raport cu creația lui Dumnezeu.
Data cea mai precoce a Paștelui, care corespunde lunii pline la 21 martie și duminicii de după aceasta, adică 22 martie în calendarul iulian, este 4 aprilie în calendarul nostru civil (gregorian). Este cazul anului acesta, 2010. Data cea mai tardivă corespunde cazului în care luna plină ar cădea la 20 martie, dar aceasta presupune că nu-i încă primăvară. Prin urmare, trebuie să așteptăm luna plină următoare, adică cea din 18 aprilie. Dacă această dată este duminică, Paștile va fi duminica următoare, 25 aprilie, adică 8 mai în calendarul civil. (...)

Actualitatea problematicii calendaristice

Elementele prezentate despre calendar și data Paștelui indică faptul că acest instrument, calendarul, rămâne încă o problemă nerezolvată. Sinodul din Niceea a dat Bisericii un model simplu și clar pentru a defini data sărbătorii Paștelui, sprijinindu-se pe ceasul lui Dumnezeu, care este Creația. Între timp, au apărut însă și alte mijloace de calculare a timpului mântuirii. Însă orice mijloc sofisticat nu trebuie să facă altceva decât să alinieze calculul uman la creația lui Dumnezeu, care este perfectă. De aceea, trebuie să spunem că modalitatea de calculare a calendarului în Biserica Ortodoxă este inexactă, pentru că, pe de o parte se sprijină pe un calendar care întârzie în raport cu Creația, și, pe de altă parte, se pleacă de la calcularea lunilor pline foarte aproximativă. Aceasta face că Biserica Ortodoxă nu urmează întru totul prescripții sfântului și marelui Sinod de la Niceea, privitor la calculul calendaristic.
Ce trebuie să facem, așadar: să întrebăm din nou pe astronomi, așa cum au procedat și părinții niceeni de altădată, ca să ne facă un calendar exact, astronomic, prin mijloacele lor de calcul. Acest fapt a reieșit și din deliberările participanților la Conferința Preconciliară de la Chambesy și în timpul reuniunii ecumenice de la Alep. Trebuie, de asemenea, să ținem cont și de faptul că a modifica un calendar nu este așa de ușor, căci acest „instrument“, într-o privire generală, vehiculează un mare număr de factori afectivi, de care trebuie să ținem cont. Pentru aceasta ar trebui să abordăm subiectul catehetic, rugând comunitățile, preoții, teologii să reflecteze asupra problemei arzătoare.
Să nu uităm că printre prescripțiile Părinților niceeni, cea dintâi era îndemnul: „Ca toți creștinii să sărbătorească Paștile la aceeași dată“. În marea Sa milostivire, Mântuitorul Hristos ne-a arătat, anul acesta și la anul viitor, că se poate sărbători Paștile odată cu toți creștinii, în ciuda inexactităților de calcul. Aceasta să ne conștientizeze pe toți, în lumea secularizată în care trăim, pentru a putea cânta împreună „Hristos a înviat“, răspunzând „Adevărat a înviat“. (* fragment din editorialul publicat în revista "Cronica Romanului", nr. 9, septembrie 2010)