Dorim să oferim, ca gest de recunoștință sau mulțumire, Sanctității Sale, icoana sfântului care este astăzi serbat, și anume Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Ieri l-am serbat pe Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care este și patronul spiritual al Sanctității Sale, pentru că la botez a primit numele de Dimitrios, și acum alt Dimitrie se adaugă ca ajutor și ca rugător pentru Sanctitatea Sa, care a primit și numele de Bartolomeu de la călugărie. Îi dorim ani mulți cu sănătate, bucurie și să aibă bucuria sfinților părinți sihaști. Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou, în secolul al XI-lea, a fost un sfânt isihast.

Isihasmul este o mișcare de rugăciune continuă, rugăciunea minții sau rugăciunea inimii, rostind cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa).”

Acest curent de înnoire spirituală se bazează pe fericirea pe care a rostit-o Mântuitorul Iisus Hristos, când a zis: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Curățindu-și gândurile și simțirile, mintea și inima, prin rugăciunea permanentă de invocare a numelui lui Iisus, care în limba ebraică înseamnă „Dumnezeu mântuiește” sau „Dumnezeu este mântuitor”, și-au curățit mintea și inima rugătorii isihaști. Și când Dumnezeu a binevoit, le-a dăruit un har special, și anume încă din lumea aceasta pământească să vadă lumina cea necreată, neapusă, a slavei Împărăției cerurilor, pe care au văzut-o pe Muntele Taborului apostolii Petru, Iacob și Ioan, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la față, dar și veșmintele Sale, printr-o lumină care nu venea de la soare, ci din interiorul Său. Era slava dumnezeirii Sale.

Deci, harul Domnului nostru Iisus Hristos, în care se arată iubirea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, este această lumină neapusă, necreată, din Împărăția cerurilor, care s-a dat în arvună, arătându-le lor slava Ta, pe cât li se putea.

Când, în secolul al XIV-lea, s-a reînnoit mișcarea isihastă prin Sfântul Grigore Sinaitul și prin Sfântul Grigore Palama, mai ales la Sfântul Munte Athos, această mișcare s-a extins în Bulgaria, în Serbia și în Țara Românească. Așa se explică faptul că domnitorul Țării Românești a fost solicitat să trimită la Muntele Athos, la mănăstirea Cutlumuș, călugări români. Dar, la scurt timp, a aflat că acești călugări n-au stat în mănăstire, ci s-au dus în pustie câte doi-trei să se roage. Erau isihaști. Și atunci domnitorul a fost nevoit să trimită alți călugări la Cutlumuș.

Din această mișcare isihastă s-a hrănit Ortodoxia în Constantinopol, în Muntele Athos și apoi în țările din Balcani. Între isihaștii din timpul Sfântului Grigore Palama, care a murit în anul 1359, același an în care Patriarhia Ecumenică a întemeiat Mitropolia Ungrovlahiei și l-a pus mitropolit pe Iachint de Vicina, care era isihast, avem și sfinți sihaști în familia domnitorilor. Una dintre aceștia este Teofana Basarab, care din botez s-a numit Teodora, iar din călugărie Teofana, având același nume ca împărăteasa Teofana de la Bizanț.

Acești sfinți sihaști, iată, din secolul al XIV-lea – Sfântul Dimitrie cel Nou, din Valea Lomului. Toată Valea Lomului a fost plină de chilii de călugări isihaști săpate în munte. Și acum avem părinți sihaști la Muntele Athos, printre care și patru români, părinți isihaști, aghioriți sau atoniți, pe care Sanctitatea Sa a avut bunăvoința să îi treacă în rândul sfinților în Sinodul Patriarhiei Ecumenice din luna august și apoi din luna octombrie.

Vă mulțumim, Sanctitatea Voastră, că aveți o mulțime de rugători isihaști și prieteni isihaști! Toți avem nevoie de rugăciunea altora, nu doar de a noastră. Și aceasta este bucuria, că astăzi avem acest sfânt isihast pe care îl cinstim împreună. Întru mulți ani!