Călugării din mănăstiri se pot întoarce din nou în lume pentru a se căsători?

Tinerii care se duc la mănăstire şi stau câţiva ani ca fraţi începători, dacă nu pot duce jugul vieţii monahale, se pot întoarce în lume să se căsătorească. Nunta lor este considerată ca a doua căsătorie. Iar dacă cer de bunăvoie tunderea în monahism, cu binecuvântarea duhovnicului şi a stareţului respectiv, şi se fac călugări, prin depunerea solemnă a unui jurământ sau făgăduinţe în faţa Sfântului Altar, prilej cu care li se schimbă şi numele, din clipa aceea sunt opriţi definitiv de Canoanele Bisericii de a se reîntoarce în lume şi a se mai căsători, căci au fost făgăduiţi lui Dumnezeu.

Dacă totuşi sunt cazuri când un călugăr se leapădă de jurământul făcut şi se căsătoreşte, el este considerat ca un lepădat de credinţă, ca un apostat, şi nu are voie nici să fie cununat de preot, nici să dea slujbe la biserică, nici să fie împărtăşit până la moarte, până când nu părăseşte din nou lumea şi se întoarce la pocăinţă în mănăstire, şi nici copiii lui nu pot să fie preoţi. Iar dacă moare în lume căsătorit, nu are mântuire şi se îngroapă deoparte, cu cei sinucişi, cu ateii şi ereticii, căci s-a lepădat de bunăvoie de făgăduinţă şi jurământul dat lui Dumnezeu. La fel se pedepseşte şi călugăriţa care se întoarce în lume şi se căsătoreşte. Nu are iertare până când nu vine din nou la pocăinţă. Numai fraţii de mănăstire, chiar dacă au fost îmbrăcaţi în negru, dacă se întorc în lume și se căsătoresc, sunt opriţi de Sfânta Împărtăşanie doi sau trei ani, asemenea celor ce se căsătoresc a doua oară. Ei au iertare şi pot fi cununaţi, căci încă n-au depus jurământul călugăresc.

(Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, II, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 36-37)