Citeam pe internet zilele trecute despre diversitatea halucinantă a mijloacelor de înregistrare audio și video care există astăzi. Mini-camere ascunse în rever, în stilou, în ochelari, în telefon, pe șapcă, toate destinate să te înregistreze și să dea publicității zone ascunse și desigur interesante din personalitatea ta. Astăzi orice eveniment e surprins imediat de un telefon mobil, de o cameră de supraveghere atârnată undeva, acolo. Toate locurile din lume au devenit locuri ușor de urmărit, poți vedea pana din pălăria babei de pe Turnul Eiffel cu Google Earth, te poți plimba virtual pe strada ta cu vedere din satelit, poți urmări creșterea cu fiecare clipă a unor pui de corb de pe un acoperiș din Boston. Totul este filmat, totul este la vedere, am spune noi. Orice amănunt, orcât de trivial, trebuie sau poate fi expus vederii gloatei avide de senzațional. Vedetele în primul rând sunt supuse unei avalanșe de căutări și de atentate la intimitate, spionate, urmărite peste tot. Mai nou și oamenii normali, neieșind în comun prin nimic, pot deveni ținte de curiozitate media prin valoarea profesiei lor, spre exemplu.
Mai pe scurt și la obiect, nici în gaură de șarpe nu poți scăpa de ochiul scrutător al lui Big Brother. Atotvederea lui Dumnezeu e imitată monstruos și deviant în noua societate de consum. Atotștiutorul Creator e concurat – fără succes am zice noi – de noua structură de supraveghere, securitate etc.
În Împărăția lui Dumnezeu, tot ceea este ascuns va fi declamat și judecat la vedere, „de pe acoperișuri“ spune Biblia. Astfel, tainele sufletului omenesc vor deveni priveliște pentru miriade de îngeri și pentru toți frații noștri întru umanitate, prilej de plângere cosmică și de tânguire nesfârșită. Arhivele securității personale vor fi scoase la iveală, chiar și cele distruse, pentru a spune pe șleau și dintr-o dată, fără putință de erori de interpretare, adevărul absolut despre fiecare ființă omenească. Totul va fă cântărit, măsurat de judecata dreaptă și iubitoare a lui Dumnezeu și va fi pricină de fericire veșnică, sau dimpotrivă, de osândire veșnică.
Invazia sistemelor de supraveghere electronică, informatică, mass-mediatică, politică et caetera este proorocia că această vreme a adevărului spus sus și tare de pe acoperișurile lumii se apropie. Suntem din ce în ce mai aproape, trăim înghesuiți într-un sat planetar, dar ne simțim tot mai singuri, tot mai departe de sufletele celorlalți. Suntem la un beep distanță de Americi, dar la o veșnicie distanță de cer. Aproape de trupuri și departe de suflete. Sau mai bine zis, trupurile nu se apropie, ci devin tot mai mari, sub presiunea materiei, iar sufletele tot mai mici, de aceea le vedem așa departe.
Așa că, ce ne rămâne de făcut? Suntem înregistrați, ascultați, văzuți, comentați de tot mai mulți ochi electronici în spatele cărora nu știm ce intenții bune sau rele se urzesc. Se știe totul despre noi. „Am devenit priveliște (theatron) lumii și îngerilor și oamenilor“. Jucăm pe o scenă imensă, luminată absurd de mii de reflectoare, și nu vedem niciodată spectatorii, din ce în ce mai mulți și ascunși în spatele geamurilor de protecție.
Singurul lucru bun și drept de făcut este să viețuim după Adevăr, adică după Hristos. Să nu ne fie rușine de nimic din ceea ce facem (adică să facem totul bun). Să trăim ca și cum am fi – și suntem – în vederea necontenită și iubitoare a lui Dumnezeu. Camera ascunsă din suflet este cămara Duhului Sfânt, în care iubirea sfântă de Mirele Hristos se prăznuiește în taină și aduce nemurirea.
Gândurile de pocăință, de compasiune și de iertare nu pot fi înregistrate nici de cel mai profesionist dintre aparate. Așa că teroarea obiectivelor ascunse nu funcționează decât acolo unde este ceva de ascuns. La omul bun, milostiv și credincios, viața merge firesc, fără ascunzișuri, în limitele firescului și ale bunului simț. Așa că oricine l-ar vedea, chiar și în intimitatea propriei case, nu poate vedea decât viață plină de Dumnezeu și rugăciune întrupată, vie și lucrătoare prin iubire.