Campanie împotriva traficului de persoane şi a consumului de substanţe adictive
Centrul pentru consiliere, recuperare şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri „Izvorul Tămăduirii“, din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în parteneriat cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) - Centrul Regional Bacău, desfăşoară în luna aceasta un program de informare şi prevenţie în judeţele Bacău şi Neamţ, privind traficul de persoane şi consumul de alcool şi alte droguri.
În cadrul acestui program, la Piatra Neamţ a avut loc seminarul „Traficul de persoane în vederea exploatării prin muncă - o nouă provocare în lupta împotriva THB“ din cadrul Proiectului „O persoană informată este o persoană protejată“. Părintele Liviu Burlacu, coordonatorul Centrului „Izvorul Tămăduirii“, a evidenţiat cu acest prilej rolul nefast al consumului de alcool şi alte substanţe adictive. În acelaşi timp, s-a scos în evidenţă rolul activ al Bisericii care subliniază că „Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci ca el să se întoarcă la viaţă şi să fie viu“ (Iezechiel 18, 32).