Calomnia este mai rea decât defăimarea, deoarece prin defăimare vestești ceva (rău) ce a făcut aproapele tău, în timp ce prin calomnie vestești ceva ce nu a făcut fratele tău, ci doar au născocit patimile și răutățile tale! „Nedreptate a vorbit limba ta” (Psalmul 51, 1). „Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârșit” (Psalmul 51, 4). Cei care i-au calomniat pe alții și mai ales pe preoți au deschis calea diavolului și s-au îndrăcit.

Sfântul Grigore Taumaturgul, episcopul Neocezareei, a studiat în tinerețe în vestita – pe atunci – cetate a Alexandriei. Era un student model, iar mulți dintre colegii și chiar prietenii lui îl invidiau. Aceștia s-au vorbit să facă ceva să-l umilească. Au găsit o prostituată și i-au zis: „Vrem să spui lumii că Grigorie a fost la tine și a curvit cu tine și te vom plăti pentru asta”. Și, pe când Grigorie discuta cu unii colegi, a apărut femeia și a început să-i strige: „Ai fost la mine la bordel și nu m-ai plătit. Îmi vreau banii acum!”. Grigorie rămase netulburat. Prostituata continua să strige cât putea, iar Grigorie, ca să rezolve problema, plăti. Însă în clipa în care femeia luă banii, se îndrăci: căzu pe jos cu ochii dați peste cap, începu să urle, să se tragă de păr, să se muște singură, îngrozindu-i pe toți cei de față. Grigorie se rugă pentru ea și femeia scăpă de diavol și își reveni. Apoi mărturisi în auzul tuturor întreg adevărul. (...)

Este deci posibil ca atunci când calomniezi, mai ales persoane sfințite, să deschizi poarta sufletului și să intre în tine diavolul, care așteaptă astfel de ocazii, și să te îndrăcești!

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – cum să nu greșim prin cuvânt, traducere Pr. Șerban Tica, Editura Tabor, pp. 68-69, 71)