Când cineva te nedreptățește, roagă-te pentru el!
Rostind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, îl ridic pe cel ce m-a nedreptățit la înălțime și atunci este ca și cum s-ar ruga el.
Dacă rugăciunea ta este roditoare, ajungi la înălțime, altfel te enervezi. Să nu-L uităm pe Hristos Care S-a răstignit pentru noi. „Izbăvește-ne Tu, Cel Care Te-ai jertfit pentru noi!” Dumnezeu este un ocean de bunătate.
Dacă cineva ne nedreptățește, să ne rugăm pentru el. În aceste cazuri eu spun: „Dumnezeul meu, Te rog să nu osândești pe acest om din pricina mea!”. Și rostind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, îl ridic pe cel ce m-a nedreptățit la înălțime și atunci este ca și cum s-ar ruga el. Tu numai să te rogi dintru început pentru el, iar acesta va fi luminat de sus. Duhul tău să fie alături de el. Dar acestea nu se pot spune, pentru că rugăciunea este un lucru nevăzut.
(Ca aurul în topitoare. Viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre: Anastasie Malamas, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 43-44)
Taina Născătoarei de Dumnezeu este taina tăcerii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro