Credincioșii (mirenii) se împărtășesc în afara Altarului, în fața Ușilor împărătești, după ce se împărtășesc sfinții liturghisitori și anume atunci când răsună chemarea: «Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați». Mai întâi, adică îndată după clerici, se împărtășesc slujitorii bisericești inferiori, care au hirotesie de ipodiaconi, citeți sau cântăreți, apoi călugării fără hirotonie și, în fine, credincioșii de rând. La momentul potrivit, se apropie fiecare cu cuviință și cu evlavie, în liniște și cu bună rânduială, întâi bărbații, începând cu cei mai bătrâni, apoi femeile și în urmă copiii, ținând în mână câte o lumânare aprinsă, în semn de bucurie și cinste pentru stăpânul Hristos al Cărui Sfânt Trup și Sânge îl va primi în casa trupului și a sufletului lor. Înainte de a-i împărtăși, preotul citește, în numele lor și în auzul tuturor, rugăciunile pe care le zic și sfinții sluitori în altar în timpul împărtășirii lor: «Cred, Doamne, și mărturisesc...», « Cinei Tale celei de taină...» și « Nu spre judecată sau spre osândă...». Bun și frumos este obiceiul vechi ca, înainte de împărtășire, fiecare să-și ceară iertare de la toți cei din biserică, sărutând cei mai tineri mâna celor mai vârstnici în semn de supunere și de respect (copiii față de părinți, finii față de nași). Spre deosebire de clerici, credincioșii primesc odată atât Trupul, cât și Sângele Domnului din potir, cu lingurița, din mâna preotului, care spune de fiecare dată: « Se împărtășește robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul și Sfântul Trup și Sânge al Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci».

În timpul când se împărtășesc credincioșii, la strană se cântă Chinonicul, adică imnul împărtășirii: « Trupul lui Hristos primiți...» sau « Cinei Tale celei de taină...».

După împărtășire, fiecare își șterge buzele cu ștergarul din mâna preotului, sărută Sfântul Potir, ca pe însăși coasta lui Hristos, din care a curs sânge și apă, și se închină, mulțumind lui Dumnezeu. Apoi primește anaforă (la Paști, artos sau „Paști mic”), puțin vin pentru a-și clăti gura și pentru ca să nu înghită altceva, după Sfânta Împărtășanie.

Cel ce a primit Sfânta Împărtășanie se cuvine să nu mai sărute icoanele sau mâna cuiva, să nu scuipe pe jos și să aibă grijă mai cu seamă ca nici un cuvânt de ocară, de blestem, de clevtire sau orice vorbire deșartă să nu spurce gura sa, pentru cinstirea dumnezeiescului Trup și Sânge pe care l-a primit în ea.

(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, pp. 281-282)