Într-o zi, micuţa Ioana, lăsând lingura pe masă, i-a zis mamei:

– Vai, mamă, ce mâncare fără gust! Nu e bună deloc. Eu nu mai mănânc!

Atunci, mama i-a răspuns:

– Acum nu pot face alta, dar lasă că diseară o să-ţi pregătesc alta mai bună.

După ce s-au ridicat de la masa de prânz, mama şi fiica au mers împreună în grădină. Au săpat în preajma florilor, au cules castraveţi, roşii şi fasole verde, iar apoi au udat toate legumele şi zarzavaturile. Au dat şi de mâncare la orătăniile din ogradă. Când au terminat toată treaba, seara deja sosise. Mama a pregătit masa şi s-a aşezat împreună cu fiica sa să mănânce. Atunci Ioana, gustând mâncarea, a zis:

– Vai, ce deosebire între această mâncare şi cea de la prânz! Gust-o şi dumneata şi vezi cât este de bună şi gustoasă!

Și fata a mâncat o farfurie plină. După ce Ioana a terminat tot, mama a zâmbit și i-a spus:

– Ei bine, mâncarea aceasta de acum este tot cea de la prânz, care nu ți-a plăcut și ți s-a părut fără gust. Acum ți se pare minunată, fiindcă ai muncit mult și cu sârg. Din acestea poți înțelege că foamea este cel mai bun bucătar.

Omul care muncește și nu-i mofturos, Mănâncă cu plăcere și-i pururea voios.

(În căutarea bucuriei. Povestiri pentru copii, părinți și bunici, Editura Sophia, București, 2009, p. 98)