Tatăl său era preot și îl lua cu el la sfintele slujbe. De mul­te ori, copilul era văzut stând în fața sfintelor icoane. Cel mai mult stă­tea în fața icoanei Sfântului Ioan Botezătorul, de care se simțea atras în chip deosebit. Înainte de a împlini doi ani, când a fost întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, a răspuns: „Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul”. Aceste cuvinte le-au atras atenția părinților săi, care și-au întărit convingerea că David era un copil ales de Dumnezeu pentru o slujire înaltă.

Cea mai tulburătoare întâmpla­re din copilăria sa a avut loc când avea numai trei ani. Într-o zi de marți, dimineața, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în somn și l-a întrebat: „Vrei să vii în casa mea?” „Unde este casa ta? Eu știu că stai în biserică, în icoa­na ta”, a spus micul David. „Am și casă. Urmează-mă și vei vedea”, i-a cerut Sfântul Ioan. Apoi l-a luat de mână și l-a dus în afara satului, unde era o bisericuță cu hramul său. Când a ajuns în fața icoanei sale, Sfântul Ioan a intrat în chip minunat în icoa­nă, iar apoi i-a spus că tatăl său va veni sâmbătă să-l ia.

Familia micului David, negă­sindu-l, s-a îngrijorat. În sâmbăta următoare, părintele a venit cu cre­dincioșii să facă Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului, nădăjduind că ocrotitorul bisericii îi va ajuta să-l regăsească pe David. Mare a fost bucuria preotului, mare a fost bucuria preotesei și a celorlalți oameni când l-au găsit pe copil stând în biserică, având fața luminată și ochii strălucitori. După această întâmpla­re, David și-a sporit evlavia față de Sfântul Ioan Botezătorul. Mergea în biserica lui și stătea ore întregi în fața icoanei Sfântului, vorbind cu el.

Peste ani, a ajuns monah, apoi preot, a ridicat o mănăstire în insula Evia și a slujit cu râvnă lui Dumnezeu. A strălucit prin virtuțile și înțelepciunea sa și, pentru aceasta, a primit și numele de „David Bătrânul”.