Zicea Avva Zosima că mergând el în Sfânta Cetate (Ierusalimul) a venit la dânsul oarecare iubitor de Hristos și i-a zis: avvo, am un frate șezător împreună cu mine și din ispita vicleanului am avut prigonire între noi. Apoi eu pocăindu-mă, acela nu voiește să se împace cu mine. Pleacă-te dar, pentru Domnul și-i vorbește lui cele pentru pace. Iar el cum a auzit, îndată a chemat pe fratele acela și i-a grăit lui cele ce se cuveneau pentru pace și unire. Iar el întâi se părea că se pleacă, apoi socotind i-a zis: nu pot să mă împac cu el, pentru că m-am jurat pe Cruce, că de acum să fiu neîmpăcat cu el. Iar egumenul zâmbind, i-a zis lui: jurământul tău, frate, are acest fel de putere, ca și cum ai fi zis: mă jur pe Crucea Ta, Hristoase, că nu voi păzi poruncile Tale, că voi face voia vrăjmașului tău diavol! Deci, o frate, nu numai ești dator să faci să stea mânia cea rea, ci și să te pocăiești și să te căiești pentru dânsa și să-ți prihănești obrăznicia ta, ca să nu te mai răpești de dânsa. Că și Irod de se căia și nu ar fi întărit jurământul său, nu ar fi făcut acea cumplită ucidere, tăind pe Mergătorul înainte al lui Hristos. Deci, fratele umilindu-se pentru aceasta, s-a pocăit înaintea fratelui său și a lui avva Zosima și așa cu darul lui Dumnezeu s-au unit iarăși întru dragoste.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 85)