Când a picat netul – drama (sau salvarea) zilelor noastre

Totul era firesc, liniștit și plăcut. Nimic nu prevestea dezastrul care avea să urmeze. Dacă ar fi fost un film, secundele s-ar fi scurs sonor, realmente, cu bătăi de gong și alte efecte speciale, demne de o producție horror. Căci, deodată, liniștea și bucuria sinceră a membrilor familiei s-au transformat în groază.

Întreaga familie era absorbită de îndeletnicirile zilnice, atât de frumoase, interesante și recreative încât te determinau, cumva, să nu observi că totul devenise o rutină. O nouă seară în familie. Una plăcută, fără îndoială. Abia se auzea câte un sunet stingher, care se stingea rușinat în atmosfera teribil de liniștită (aș fi scris „apăsătoare”, dar este prea devreme să îmi dezvălui părerile personale). Doar luminile aprinse dădeau de bănuit, fără a induce vreo certitudine, că apartamentul era locuit. Din când în când, câte un membru al familiei făcea câțiva pași către bucătărie ori către baie, iar ceilalți tresăreau, parcă smulși cu brutalitate din activitățile desfășurate, tăcut, până atunci. Apoi reveneau la ceea ce făceau, nu înainte de a-i adresa o privire mustrătoare celui vinovat pentru întrerupere.

Tatăl parcurgea liniștit știrile, pe laptop, atent să nu îi scape niciun cuvânt. Toate site-urile ofereau aceleași fraze, ca de obicei, în ultimele luni, adăugând sau omițând, spre deliciul cititorului, câteva cuvinte neesențiale. Știrile pozitive se refereau, desigur, la elementele vestimentare, extravaganțele culinare sau călătoriile scumpe, pe distanțe lungi, ale câtorva persoane proaspăt scoase din anonimat de apariții la emisiunile TV consacrate. Cele negative se refereau… Mă rog, știm cu toții la ce se referă știrile negative din ultimul timp. Parcă sunt niște veșnice reclame la calmante și indicații privind administrarea lor cu pumnul.

Mama era pe o „rețea de socializare”, continuând conversațiile și lecturile întrerupte odată cu plecarea (de) la serviciu. Atâtea imagini cu pisicuțe pufoase, atâtea glumițe ilustrate, atâtea îndemnuri ușor puerile, atâtea citate necunoscute atribuite unor autori cunoscuți! Atât de multe de văzut, atât de puțin timp pentru toate! În plus, mai este dilema covârșitoare: dai „like” sau „love” pentru a arăta cât de mult ți-a plăcut ceva, dar fără să jignești ori să măgulești persoana care a postat? Adaugi câteva cuvinte admirative sau ignori postarea, delicat, pentru a nu încuraja interacțiuni cu vreo cunoștință momentan indezirabilă? Desigur, mai sunt și subiectele la modă, acele perdele de fum pe care internauții cu pretenții le iubesc. Este oferit un subiect „în trend” și sunt așteptate opiniile. Este necesar, desigur, să citești cu atenție tot ce s-a scris, ca să nu te situezi împotriva curentului, apoi trebuie – dar trebuie neapărat! – să alcătuiești un mic text, ușor tăios, ușor vehement, ușor ironic. Acel text va fi citit de multă lume, deci ortografia și corecta punctuație sunt opționale, în timp ce invectivele și arțagul sunt obligatorii, altfel se pătează blazonul. Și, după ce termini comentariul respectiv, descoperi că ți-ai format o opinie solidă privitoare la un subiect căruia nu i-ai acordat niciodată prea mare importanță, pentru că nu te pricepeai. Acum, însă, ai devenit expert…

Băiatul era în mijlocul unui joc. Unul „multiplayer, online”, ți-ar fi spus, ceea ce înseamnă că participă mai multe persoane, pe internet. Era un joc foarte la modă, care a costat destul de mult (atât aplicația propriu-zisă, cât și achiziționarea a noi și noi piese pentru computer, necesare măcar pentru minima funcționare). Părinții l-au cumpărat fără să comenteze, deoarece toți colegii fiului lor își transferaseră întreaga existență, aproape, în acel mediu virtual. Doar despre așa ceva vorbeau, doar așa ceva făceau. Până și noaptea visau noi modalități de a câștiga. Iar frumusețea unui astfel de joc consta inclusiv în interacțiunea cu persoane „de pe internet”, prieteni virtuali din alte colțuri ale lumii (ori din același cartier întrucât, știm cu toții, nu e greu să declari pe „chat” că locuiești în Zanzibar, în loc de Drumul Taberei). „Amicii de pe net” sunt cei mai interesanți. Între două înjunghieri ori împușcări cu dexteritate ale personajelor din joc, mai poți discuta cu ei despre viața ta, în toate aspectele ei, pentru că sunt tare curioși. Poți să le vorbești despre școală, despre părinți, despre atâtea lucruri pe care nu le vor utiliza împotriva ta pentru că (nu-i așa?) ei locuiesc în Zanzibar, nu în Drumul Taberei. Probabil… Desigur, ai auzit și tu că un copil i-a oferit prietenului său de pe internet adresa și parola pentru a participa la o oră online, iar ora respectivă a fost total diferită, deoarece musafirul a pus filme cu un caracter sexual foarte explicit (caz înfiorător de real!). Dar asta nu înseamnă mare lucru. Oare?

Fata, având căștile (fără fir, ultimul și cel mai costisitor răcnet) în urechi, se uita pe Youtube și conversa pe o aplicație de mesagerie „ultracunoscută”. Discuta cu prietenele și neprietenele (știm cu toții cum sunt relațiile volatile dintre adolescente), despre muzică, filme, petreceri, întâlniri… Despre orice și despre nimic, în egală măsură. Și erau atât de multe de spus, încât nimeni nu mai utiliza cuvinte întregi, ci doar mici prescurtări și expresii dintr-un jargon specific. Ce enervant de neimpresionați au fost unii dintre profesori atunci când fetele din grup au folosit la teste astfel de improvizații lingvistice! Dar o notă proastă nu e teribil de importantă, atâta timp cât ai făcut să râdă o clasă întreagă și ai devenit o celebritate strict locală pentru… cinci minute, maximum. Mai rău este că părinții, chemați la școală, au reacționat cu duritate și le-au interzis fiicelor accesul la telefoane pentru o săptămână (sau cam așa ceva). Iar ea, cel puțin, știa că telefonul este viața ei. Acolo erau toți cunoscuții, acolo erau toate prilejurile de distracție. Până și pe stradă mergea dusă de instinct. Numai îngerul ei păzitor știe câți trecători și, mai grav, câte automobile au evitat-o, în ultimul moment, deoarece ea era cu ochii ațintiți în ecran, tastând rapid, cu degetele de la ambele mâini, mesaje „haioase”.

Totul era, așadar, firesc, liniștit și plăcut. Nimic nu prevestea dezastrul care avea să urmeze. Dacă ar fi fost un film, secundele s-ar fi scurs sonor, realmente, cu bătăi de gong și alte efecte speciale, demne de o producție horror. Căci, deodată, liniștea și bucuria sinceră a membrilor familiei mai sus menționați s-au transformat în groază. „A picat netul!”, s-a auzit strigătul unuia dintre ei. Sau poate în cor au strigat cu toții. Știrile s-au topit într-un mesaj („page not found” – pagina nu a fost găsită). Rețeaua socială a amuțit într-un mesaj asemănător și un îndemn de a verifica (oare cum?) conexiunea. Jocul a înțepenit și, fără îndoială, personajul a murit, pierzându-se puncte importante și prestigiu în fața „amicilor de pe net”. Desigur, se putea juca și „offline” (local, pe calculator), dar ce farmec mai avea? Mesajele au rămas netransmise și muzica s-a întrerupt exact la partea cea mai frumoasă. Desigur, se puteau utiliza și datele mobile, dar părinții au ales un plan tarifar cu „doar câțiva giga de net” (din zgârcenie?), limită atinsă, deja, de câteva zile, pentru că internetul este absolut necesar, se pare, pe drum, la școală etc.

Într-adevăr, „picase netul”, iar familia s-a aflat în fața unor întrebări și a unei perspective înfricoșătoare: ce să facă?! Cum să își petreacă seara? Împreună? Tatăl și-a amintit că avea în servietă un ziar. Pe hârtie. Un exemplar tipărit, din alte vremuri, când te puteai ascunde în spatele paginilor înalte, evitând contactul vizual cu persoanele din jur. Mama a descoperit uitată, în sertarul noptierei, o carte (de dragoste sau spionaj, cine mai știe?) pe care o citea, înainte ca numele ei să fie asociat unui cont online. Fiul a început să caute jocul acela cu baterii și taste pe care i-l făcuseră părinții cadou când era foarte mic, pentru a-i distrage atenția de la activitățile sâcâitoare specifice unui copil (conversație, întrebări, invitații la joacă…). Iar fata a luat un pix și a început să scrie, din nou, în jurnalul pe care îl abandonase cu mult timp în urmă, expunându-și indignarea și furia încă din primele cuvinte: „Dragă jurnalule, azi a picat netul!!!”.

Autorul prezentelor rânduri nu a zăbovit mai mult în acest tablou de familie, pentru a afla ce s-a întâmplat mai departe. Poate că internetul a revenit repede, căci firmele serioase remediază, de obicei, rapid astfel de avarii care pot isca atâtea necazuri. Poate că personajele de mai sus au rămas absorbite de noile îndeletniciri, nemaibăgând în seamă revenirea internetului. Ori poate că (speranța moare ultima) au găsit o soluție de a-și petrece timpul împreună, cu zâmbete, întrebări și răspunsuri, cu discuții și râsete fericite, așa cum se întâmpla, probabil, înainte de extenuantele activități online.

Recitind ceea ce am scris, îmi vin în minte niște cuvinte străvechi, exemple de înțelepciune mereu actuale: „Cel iscusit vede nenorocirea și se ascunde, cei simpli trec mai departe și suferă” (Pildele lui Solomon 22, 3). Astfel, încât îndrăznesc să vă invit pe toți, în orice mediu v-ați afla și din orice familie ați face parte, la un experiment: haideți să „scoatem internetul din priză” măcar câteva ore din zi, câteva zile din săptămână, pentru a ne redescoperi pe noi înșine și pe cei din jurul nostru! Haideți să explorăm lumea reală uitând, pentru un timp, de paginile web, de aplicații de mesagerie și jocuri! Haideți să vedem, din nou, că viața este atât de frumoasă și că atât de frumoși suntem și noi, toți, atunci când dedicăm timp, atenție și înțelegere celor din jur! Căci putem trăi momente minunate chiar și (sau mai ales) „când a picat netul”...

De la același autor

Ultimele din categorie