„Când veţi reveni clopotele vor bate şi-mi vor cânta veşnica pomenire”
Cu greu ne-am strecurat prin marea de credincioşi şi am ajuns aproape de părintele drag tocmai când se cânta „veşnica pomenire” şi clopotele răzbăteau zările şi conştiinţele cu dangătul lor.
A încheiat poveţele către noi, zâmbind şi spunând cu mare blândeţe: „Apoi, dragii mei, mânca-v-ar raiul, când veţi mai veni, veţi auzi că Moş Putregai s-a dus întru cele veşnice, clopotele vor bate şi-mi vor cânta veşnica pomenire”. Timpul a trecut, fireşte, iar la întoarcere în microbuz tăceam, încercând să ne întipărim în memorie fiecare cuvânt al părintelui. Apoi am cântat cântări bisericeşti, ne-am rugat, şi doream ca să nu se mai termine ziua aceea cu totul deosebită. La sfârşit de octombrie ne-am propus o excursie la sfintele mănăstiri din zona Neamţ, dar agenţia de turism ne-a amânat de două ori data excursiei din cauza unor nunţi. Cum toamna dădea semne vizibile de răceală, aproape că renunţasem, când, iată, s-a primit aprobarea de plecare. Dar la câteva zile după aceea a sosit ca un trăsnet vestea despărţirii de Părintele Cleopa. Totuşi ne-am îndreptat spre Mănăstirea Sihăstria. Când am ajuns aproape de destinaţia noastră, am văzut că circulaţia era oprită datorită mulţimii pelerinilor, aşa că am pornit pe jos, cu mare jale, spre mănăstire. Cu greu ne-am strecurat prin marea de credincioşi şi am ajuns aproape de părintele drag tocmai când se cânta „veşnica pomenire” şi clopotele răzbăteau zările şi conştiinţele cu dangătul lor. (Părintele Ilie Cleopa)
(Mânca-v-ar Raiul – III, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 145)
Bucuria de a fi creștin
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro