Candelele din jurul baldachinului Sfintei Parascheva
Baldachinul Sfintei Parascheva este înconjurat de foarte multe candele care ard pe timpul zilei.
De obicei vedem astfel de vase în jurul sfinţilor care săvârşesc foarte multe minuni şi care sunt iubiţi de popor. „În jurul baldachinului Sfintei Parascheva avem foarte multe candele pe care le ţinem aprinse de dimineaţă până seara. Uleiul pentru aceste candele este adus de către pelerinii Cuvioasei. Atunci când este cazul, oferim din acest untdelemn sfinţit celor care sunt încercaţi de boli. Lângă raclă, se află un candelabru frumos, situat deasupra baldachinului, care datează din vremea Sfântului Cuvios Iosif Naniescu. Sunt foarte mulţi credincioşi care ne mărturisesc că Sfânta Parascheva le-a apărut în vis. Oamenii consideră că este bine să-i facă un dar Cuvioasei. Unii aduc o candelă, iar alţii oferă un veşmânt care să acopere pentru un timp sfintele moaşte”, a remarcat arhimandritul Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi.