Canonul cel Mare la Biserica Narcisa din municipiul Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Canonul cel Mare la Biserica Narcisa din municipiul Bacău

Sute de băcăuani şi-au plecat genunchii marţi, 15 martie 2016, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cântând dimpreună cu preoţii „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi“.

Frumuseţea cântărilor şi bogăţia de înţelesuri duhovniceşti a acestora au fost explicate celor prezenţi, la sfârşitul slujbei de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, care a rostit şi un cuvânt despre rolul postului în viaţa creştinului, îndemnându-i pe oameni să conştientizeze importanţa postului. La rândul său, preotul paroh Ioan Pleşcău a prezentat credincioşilor „Panteonul sufletului meu - portrete de preoţi, monahi şi monahii“, carte semnată de Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, ce însumează chipurile de lumină ale unor personalităţi ale vieţii bisericeşti româneşti şi universale, pe care ierarhul de la Roman i-a cunoscut de-a lungul experienţei sale monastice în ţară şi peste hotare. Această lucrare este cea mai recentă apariţie la Editura „Filocalia“, continuând seria lucrărilor ierarhului de la Roman, fiind publicată în Colecţia Catehetica.

Citește despre: