Canonul cel Mare, la Catedrala Episcopală din Oradea

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Canonul cel Mare, la Catedrala Episcopală din Oradea

În primele patru zile din Sfântul și Marele Post, în toate bisericile mănăstirești și parohiale din Episcopia Oradiei, a fost săvârşită slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, numit și Canonul de pocăință sau Canonul lacrimilor.

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat în toate cele patru zile, de la ora 17.00, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, slujba Canonului Mare.

În cele patru zile, la finalul fiecărei slujbe, Ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură și a subliniat frumusețea și bogăția duhovnicească a Canonului cel Mare.

„Cu ajutorul, cu puterea și prin voia lui Dumnezeu am ajuns în zilele Sfântului și Marelui Post al Păresimilor, ce ne pregătește pentru a cinsti, așa cum se cuvine, Pătimirile Domnului Iisus Hristos și, prin darul lui Dumnezeu, să ajungem să ne putem închina, cu evlavie, în curăție și sfințenie, cu frică și cu smerenie mare, și Sfintei și Luminatei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, începutul învierii noastre, a tuturor oamenilor” a mărturisit Preasfinţia Sa.

Răspunsurile la strană au fost oferite de elevii și studenții de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea.

Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro

Citește despre: