Cântări din Slujba Sfintei Preacuvioasei Parascheva de la Iaşi
La baza acestei microantologii stau două manuscrise numărul 445 şi numărul 447 – Orânduiala Sfintei Slujbe a Preacuvioasei nostre Maici Parascheva, ale cărei sfinţite moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi
Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva de anul acesta la Editura Doxologia a apărut lucrarea „Cântări din Slujba Sfintei Preacuvioasei Parascheva de la Iaşi, autori Arhimandrit Clement Haralam şi Cezar Florin Cocuz. La baza acestei microantologii stau două manuscrise numărul 445 şi numărul 447 – Orânduiala Sfintei Slujbe a Preacuvioasei nostre Maici Parascheva, ale cărei sfinţite moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Autorii s-au aflat în posesia manuscriselor şi le-au redat în această lucrare ce a fost prescrisă din originalul format de sfinţia sa părintele ieroschimonah Gherontie prodromit, în schitul Prodromul, Sfântul Munte Athos. Cel de-al doilea manuscris este, în fond, „frate” cu precedentul, datorat aceluiaşi copist – Chesarie - şi repetă cântările de la Slujba Sfintei Parascheva, fiind destinat, probabil, celeilalte strane a bisericii, copistul folosind doar desene diferite în exemplarul secund.
Cartea poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.