Dintre toate lucrurile, cel mai greu pentru un creștin este rugăciunea neîntreruptă. De-abia voiește omul să se roage, și vrăjmașii lui, demonii, se luptă să-l împiedice pentru că știu bine că nimic nu se împotrivește într-atâta fărădelegilor lor, cât rugăciunea.

De orice altă lucrare duhovnicească s-ar apuca omul, găsește după anumite strădanii mângâiere și odihnă. Prin rugăciune, însă, nu se întâmplă la fel. Desigur, omul simte puțin câte puțin dulceața ei, dar se va lupta până la ultima suflare, stăruitor, cu priveghere continuă împotriva akediei, visării și răcelii inimii. Pentru ca să nu se răcească zelul rugător, credinciosul va trebui să aibă neîntrerupt atenția îndreptată către sine, să cugete la înfricoșătoarea zi a Judecății și să zică: „Vai de mine, păcătosul, cum mă voi arăta înaintea Judecății lui Hristos? Și ce răspuns voi da?”.

(Avva Eustratie Golovanski, Caută și vei afla – Răspunsuri la întrebările creștinilor, Editura Cartea Ortodoxă, 2009, p. 22)