judecată
 

Atenția mea trebuie să fie la faptele și gândurile mele, nu la păcatele celorlalți

Cei care vor cugeta mereu la răutăţile lor şi le vor osândi în fiecare zi, neîndreptăţindu-se pe ei înşişi, Îl vor avea blând în ziua Judecăţii pe Judecător. Şi acest lucru l-a spus lămurit Pavel: „Dacă ne-am judeca pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi de Domnul” (I Corinteni 11, 31).

Trebuie, oare, să luptăm împotriva gândurilor din timpul rugăciunii?

Apare la poarta inimii noastre vreo sugestie de blestem, de judecată, de osândire (şi executare!) a celuilalt? Noi va trebui să venim cu un gând de binecuvântare, de rugăciune mijlocitoare pentru acela sau de laudă. 

Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea sufletului

Pentru a-ţi păstra pacea sufletească, trebuie să-ţi îndrepţi foarte des atenţia spre tine însuţi şi să te întrebi: „În ce stare mă aflu?”.

Și-un pahar de apă dacă-l dăm, să-l dăm fără să judecăm

„Cine va da de băut aproapelui fie și un pahar de apă nu își va pierde plata sa.” (Matei 10, 42)

Judecă și vei fi judecat, iartă și vei fi iertat!

Câte zile vei avea, să te fereşti a judeca şi a osândi. Când îţi spune gândul că acela nu corespunde, ori este păcătos, să-i spui aşa gândului: „Eu sunt mai păcătos ca acela! Acela poate se mărturiseşte, poate plânge, poate are smerenie, şi Dumnezeu îl iartă pe el pentru că el se pocăieşte”.

Păcatul este boală ‒ dacă nu judeci bolnavul, de ce judeci păcătosul?

Voi care sunteţi drepţi: păcatul înseamnă slăbiciune, iar a te teme de păcătoşi înseamnă a te teme de oameni. Păcătosul e îngrozit de omul cel drept din sine care e mort şi de două ori îngrozit de un drept viu dinafara sa. Nu fiţi îngroziţi de cineva care este îndoit îngrozit de voi. Nu este Domnul vitejia drepţilor? Nu este Domnul Atotţiitorul generalul cetelor celor drepţi? 

Caracterul provizoriu al judecății particulare

Biserica se roagă și azi pentru toți cei adormiți, drepți și păcătoși, și pentru mântuirea lor, căci nu se știe care sunt drepți. Cel mai mare ajutor le vine însă celor adormiți de la pomenirea lor la Sfânta Liturghie. Ecteniile pentru cei adormiți se întemeiază pe iubirea noastră și pe mila lui Dumnezeu.

„De ce nu vii la Mine să te vindec, să te odihnesc, să te mângâi? Vino să te odihnesc, vino să te mângâi, vino să te iau în brațe!”

Dumnezeu nu zice de ce ai mințit, de ce ai omorât, de ce ai făcut acel păcat... Niciodată nu pune întrebarea asta, fiindcă El știe de ce.

Judecarea aproapelui după propriile criterii este dovada mândriei

Cugetarea trupească, lovind ca o bârnă pe aproapele care a greșit, întotdeauna îl tulbură, nu arareori îl pierde, niciodată nu aduce și nici nu poate aduce folos, nu are nici un pic de putere asupra păcatului. Dimpotrivă, cugetarea duhovnicească lucrează numai asupra neputinței sufletești a aproapelui, miluindu-l, tămăduindu-l și mântuindu-l.

Dacă oamenii și-ar simţi păcatele proprii, n-ar mai avea timp să-i judece pe alţii

Nu are cum să nu ne pară rău de oamenii prin care vine sminteala, însă Dumnezeu este atât de milostiv, că poate să-i cheme şi pe cei neputincioşi la pocăinţă. De altfel, lumea vede neorânduiala la monahi, dar pe a sa nu şi-o vede: dacă şi-ar simţi păcatele, n-ar mai avea timp să-i judece pe alţii.

Pagini