judecată

Podoaba faptelor bune

De aceea-a zis Iisus ce faci bun să nu se știe; Nu le spune, că le pierzi, s-or vedea în veșnicie... Tu acum s-aduni mereu faptă după faptă bună, Și-o să te împodobești cu a Domnului cunună!

Biserica funcționează ca un trup, la fel ca şi familia

Biserica, asemenea familiei, funcţionează ca un corp, exact ca un corp uman. Adică există o preocupare a mâinii pentru picior, a piciorului pentru creier şi aşa mai departe, şi nu se ceartă organele între ele. Fiecare are rolul lui, iar când un organ suferă, tot trupul suferă.

Sufletul păcătos de milă are nevoie, nu de judecată

Şi pentru ce, frate, să urăşti pe păcătos? Oare pentru că, după a ta părere, nu este drept? Dar unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragostea? De ce n-ai plâns mai bine pentru el? Ba, tu l-ai şi gonit!

Caută pacea și vei afla bucuria

De nu eşti curat în inimta ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui, vorbeşte măcar ca un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare.

Lupta cu propria păcătoşenie este cea mai grea luptă de pe pământ

Dacă nu ducem această luptă sau o ducem fără vlagă şi credinţă, poticnindu-ne la tot pasul, păcatele noastre ne vor însoţi în viaţa de după moarte, de dincolo de mormânt.

Nu pleca urechea la bârfă și nu deschide gura ca să vorbești de rău

Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică. Astupă gura celui ce cleveteşte la urechea ta, ca să nu săvârşeşti împreună cu dânsul un îndoit păcat: pe tine obişnuindu-te în patimile ce duc la pieire, şi pe acela neoprindu-l de a fi împotriva aproapelui.

Cu inima noastră să suspinăm, cu sufletul nostru să ne înduioşăm

Mai întâi de toate, să atingem pământul cu capul nostru, plecându-ne astfel înaintea Lui, şi să nu ameninţăm cu acesta pe fraţii noştri; cu ochii noştri să vărsăm lacrimi înaintea Lui, nu să privim cu ochi spurcaţi la frumuseţe străină; mâinile noastre să le întindem cu evlavie către El şi să le desfacem ca să dăm dar bun.

Dacă omul nu se ocupă de sine, diavolul îi va da de lucru să se preocupe de alții

Dacă ți-ai fi știut boala ta, nu te-ai fi preocupat de boala altora. Nu spun să nu participi la durerea lor, ci să nu te preocupi de greșelile lor. Dacă omul face lucrare în el însuși, atunci se cunoaște și pe sine și-l cunoaște și pe celălalt.

Dragostea de oameni, înainte de orice, te scapă de judecată

Un prieten de-al meu, creștin sever, mi-a spus: „Vin la Părintele tot felul de oameni total pe dinafară şi-l chinuie fără sens! Uită-te şi tu la doamna aceea, care fumează fără nici o jenă! Mă şi mir cum de o primeşte Părintele!”. M-am simţit ca fript! Doamna era din grupul meu, iar prietenul meu nu ştia acest lucru. Am preferat să tac, ca să nu o pun într-o situaţie penibilă. Părintele, în schimb, n-a tăcut!

Cum să facem să nu judecăm pe ceilalţi?

Să zici că în acel frate aflându-se alte fapte bune ascunse, Dumnezeu a îngăduit căderea lui în acea greşeală pentru a-l păzi, a se considera totdeauna netrebnic pe sine şi fiind defăimat de ceilalţi, să devină smerit.

Pagini