După acest ritual, Pruncul a primit numele Iisus, așa cum Arhanghelul Gabrieli-a spus Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,în ziua Bunei Vestiri (Luca 1, 31-33). Părinții Bisericii explică faptul că Domnul a fost circumcis, pentru ca mai târziu, nimeni să nu seîndoiască de faptul că El și-a asumat cu adevărat trup omenescși că întruparea Lui nu a fost doar o iluzieașa cum învățau unii eretici.

Instituirea actului tăierii împrejur

Potrivit menţiunii din cartea Facerea (capitolul 17), actul circumciziunii (în ebraică mulá) a fost instituit ca un semn văzut al legământului încheiat de Dumnezeu cu patriarhul Avraam şi cu urmaşii acestuia, act ce trebuia îndeplinit la toţi copii de parte bărbătească, începând cu vârsta de 8 zile (vv. 10-14). Ca urmare, toţi bărbaţii şi copiii din casa patriarhului şi Avraam însuşi, în vârstă de 99 de ani pe atunci, împreună cu fiul său Ismael de 13 ani, s-au supus tăierii împrejur chiar în ziua instituirii actului propriu-zis (vv. 23-27). După aceea a urmat Isaac (21, 4) şi toţi urmaşii lui. În baza legământului încheiat cu Dumnezeu, patriarhului i s-a schimbat numele, din Avram - tatăl înălţimii, în Avraam - tatăl neamurilor sau tată al mulţimii (Facerea 17, 5-6). Mai târziu, în cartea Levitic se spune că Dumnezeu a poruncit, prin Moise, să fie circumciși toţi copiii israeliţi la opt zile de la naştere. Cu acest prilej se punea şi numele copilului. Deoarece circumciziunea era un semn al legământului cu Dumnezeu, cel ce se sustrăgea voit acestui act nu mai făcea parte din comunitatea israelită şi trebuia ucis (Facerea 17, 14).

De ce în a opta zi de la naștere?

Ziua a opta este o tranziție de la starea infantilă la perfecțiunea personală, pentru că în această zi, în conformitate cu dispozițiile religioase evreiești, pruncul devine copil și dobândește anumită o personalitate. Sfântul Andrei Criteanul separă primele 7 zile de după nașterea unui copil de cea de a opta, spunând că a opta zi este completarea celor șapte și începutul viitorului. În conformitate cu contextul religios evreiesc, a opta zi constituie o etapă extrem de importantă pentru existența umană a fiecărui nou-născut, prin faptul că ea completează vârsta infantilă și deschide vârsta maturității, care duce la perfecțiune. „Aceasta se face, spune Sfântul Părinte, prin intermediul numelui, care este dat în ziua a opta”. Punerea numelui, cu alte cuvinte, oferă pruncului o anumită identitate personală. Acest act recunoaște, în mod solemn, dreptul natural al copilului de a fi o existență personală, adică o ființă umană perfect constituită, printre celelalte ființe umane. Perfecțiunea despre care vorbește Sfântul Andrei aici, face referire la identitatea personală pe care o dobândește copilul atunci când își primește numele.

De ce este legată punerea numelui de tăierea împrejur?

Tăierea împrejur din ziua a opta, arată trecerea de la o stare carnală, la una spirituală. Actul liturgic, de tăiere a unui mici părți din organism presupune respingerea unei condiții trupești, în care fiecare ființă umană se naște, în timp ce înlocuirea sa cu numele implică intrarea ființei umane într-o altă stare, spirituală, care duce la perfecțiune.

Sfântul Andrei Criteanul face referire la Avraam și tatăl său Terah, cu scopul de a clarifica aceste două condiții. Terah, care era idolatru, reprezintă condiția carnală a idolatriei, care are în vedere lumea materială, trupească, desprinsă de Creatorul său. Avraam reprezintă starea spirituală, care este în legătură cu Creatorul lumii, ca punct principal și esențial de referință pentru viața omului și care îl face pe om membru al poporului lui Dumnezeu. Deci, Sfântul Părinte spune: „Pentru că natura avea să fie frământată cu idolii de Terah, tatăl lui Avraam, a fost necesar ca un popor din Avraam să fie pus deoparte pentru Creator, prin intermediul unei peceți, până la venirea Lui, pecete necesară omului pentru a fi reînnoit. Tăierea împrejur respinge un reziduu al cărnii și oferă un sigiliu pentru a opta zi, care are în vedere lucrurile viitoare”. 

Așadar, aceste două evenimente, Tăierea împrejur a Domnului și primirea numelui, ne reamintesc nouă, creștinilor, că am intrat într-un legământ nou cu Dumnezeu și că am fost tăiaţi împrejur „cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos” (Coloseni 2, 11). În acest sens, chiar numele „creștin” (următor al lui Hristos) este un semn al intrării a omenirii într-un legământ nou cu Dumnezeu.