Care este semnificația cântării „Dumnezeu este Domnul”?

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Care este semnificația cântării „Dumnezeu este Domnul”?

Sensul fundamental al acestui stih este de proorocie esenţială a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, dar și de prezenţă a Domnului Hristos în Biserica Sa, care este Trupul Lui, până la sfârşitul veacurilor.

Cântarea „Dumnezeu este Domnul”, extrasă din Psalmul 117, este cântată la slujba Utreniei, după citirea celor șase psalmi ai dimineții, de patru ori, simbolizând trâmbițarea menită să vestească venirea Domnului, în cele patru colțuri ale lumii.

Sensul fundamental al acestui stih din Psalmi, preluat de Biserica lui Hristos, este acela de proorocie esenţială a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu (s-a arătat şi Cel ce vine întru numele Domnului), care s-a împlinit prin Întruparea lui Hristos, dar şi acela de prezenţă a Domnului Hristos în Biserica Sa, care este Trupul Lui, până la sfârşituil veacurilor.

În trecut, pentru a se arăta clar că se vorbește despre o arătare a Domnului, o manifestare a Lui, în momentul în care se începea această cântare, se aprindeau în biserică toate luminile, care până acum erau stinse - de la începutul citirii psalmilor. Aprinderea luminilor în timpul cântării „Dumnezeu este Domnul” ne duce cu gândul la minunata naștere a Domnului nostru Iisus Hristos, care constituie prima Sa arătare în trup, naștere ce a avut loc în timpul nopții - întunericul acesteia fiind însă mistuit de strălucirea slavei divine, după cum Sfântul Evanghelist Luca spune: „Slava lui Dumnezeu a strălucit peste ei”, adică peste  păstori (Luca II,2) și împreună cu ei, peste întreagă umanitate. Acest eveniment a fost prevestit încă din timpul Legii Vechi, de către proorocul Isaia, care spune că „nouă, celor ce ședeam întru întuneric și în umbra necunoștinței, lumină mare s-a arătat”.

Alături de „Dumnezeu este Domnul” se recită stihurile următoare cântării, care sunt formate tot din versete ale Psalmului 117 („Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac e mila Lui...”), psalm ce se cânta în timpurile din urmă ale Biseriicii în întregime în această parte a Utreniei - acum fiind înlocuit de tropare, doar câteva stihuri păstrându-se. Aceste frânturi din Psalmul 117 exprimă mai limpede simbolismul acestui moment al slujbei, adică vestirea apropiatei veniri a Domnului.

Citește despre: