Care este sensul „ecteniei celor chemati”?
Ectenia se încheie cu expedierea din Biserică a celor chemaţi, pentru că de acum înainte se va desfăşura „Liturghia credincioșilor”, catehumenii sunt trimişi şi credincioşii reţinuţi, moment ce simbolizează vremea sfârșitului lumii, când după propovaduirea Evangheliei la toată lumea, cei drepți vor fi despărțiți de cei pacătoși la înfricoșătoarea judecată.
Această ectenie, se adresează celor nebotezaţi, care deşi au primit adevărul de credinţă al Bisericii, au făcut aceasta doar la nivel intelectual, fără a fi mădulare vii ale acesteia și care urmează a fi botezați.
La început, cei chemaţi sunt îndemnaţi la rugăciune. Apoi sunt pomeniţi cei credincioşi, cei ce sunt deja membrii ai Bisericii: „Cei credincioşi pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii. Să-i înveţe cuvântul adevărului. Să le descopere Evanghelia dreptăţii. Să-i unească cu Sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică”. Această cerere a ecteniei nu face altceva decât să exprime deplina comuniune ce se exprimă nu numai în legătură cu cei botezaţi, ci şi cu cei ce intenţionează să facă acest lucru. Este rugăciunea celor credincioşi pentru convertirea şi mântuirea tuturor celor ce au cunoştinţă de „Cuvântul Vieţii”.
Continuând ectenia, preotul zice: „cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi”. Gestul acesta al plecării capetelor e gestul prin care se manifestă conştiinţa că cel chemat are trebuinţă de darurile de sus ale lui Dumnezeu şi că în parte, nu e nici el în afară cu totul de mila lui Dumnezeu şi de împărtăşirea de darurile Lui, chiar dacă nu este încă botezat. (Pr. Dumitru Stăniloae, „Spiritualitate şi comuniuneîn Litrughia Ortodoxă”). Rugăciunea pe care o rostește preotul în taină în timpul ecteniei celor chemati, numită „rugăciunea plecării capetelor celor chemaţi”: „Caută spre robii tăi cei chemaţi. Şi-i învredniceşte pe dânşii, la vremea potrivită la baia naşterii celei de-a doua, de iertarea păcatelor şi de veşmântul nestricăciunii, uneşte-i pe dânşii cu Biserica Ta şi numără-i pe dânşii cu turma Ta cea aleasă” (Liturghier, p. 121), exprimă o adevărată teologie a Botezului. Taina Sfântului Botez apare ca naştere de-a doua, conform cuvintelor Mântuitorului (Ioan 5, 16), aducând după sine ca primă consecinţă ştergerea păcatelor, atât a celui strămoşesc cât şi a celor personale. Ectenia se încheie cu expedierea din Biserică a celor chemaţi, pentru că de acum înainte se va desfăşura „Liturghia credincioșilor”, catehumenii sunt trimişi şi credincioşii reţinuţi, moment ce simbolizează vremea sfârșitului lumii, cand după propovăduirea Evangheliei la toată lumea, cei drepți vor fi despărțiți de cei pacătoși la înfricoșătoarea judecată (Pr.Prof.Dr. Ene Braniște, „Liturgica specială”).