În vechime, când litiile se făceau afară din biserici sau afară din cetate, ieşirea credincioşilor din biserică simboliza alungarea omului din rai: „Fiind noi afară din biserică, arătăm căderea din rai şi cum că ni s-a încuiat raiul şi cerul”, zicea Sfântul Simeon al Tesalonicului. Semnificaţia aceasta simbolică a Litiei se păstrează şi atunci când ea se săvârşeşte în biserică, precum explică acelaşi mare liturgist al Bisericii Ortodoxe. După acesta, ieşirea clerului și a credincioşilor în pronaosul sau în tinda bisericii, la inceputul Litiei, închipuie alungarea primilor oameni din rai şi pocăinţa noastră, unită cu rugăciunea pentru redeschiderea uşilor cerului şi a milostivirii dumnezeieşti. Când faceau Litie, credincioşii de odinioară se rugau cu atitudinea umilă a vameşului din Evanghelie care, intrând în templu să se roage şi fiind conştient de mulţimea păcatelor sale, s-a oprit într-un ungher din fundul templului - neîndrăznind măcar să-şi ridice ochii spre cer sau spre altar şi nezicând decât: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.