Motto: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”.

Tudor Arghezi

De-a lungul vieții, ne îmbogăţim cunoştinţele pe mai multe căi: prin ascultarea cuvintelor, prin vederea celor din jurul nostru, prin cercetarea cu luare-aminte a elementelor componente ale unui lucru sau ale unui eveniment etc. Pentru şcolar, cartea, care face parte din programa şcolară, este cel mai bun dascăl, adică învăţător. Ea este scrisă de persoane cu experienţă, cu cunoştinţe temeinice şi multiple, anume alese şi puse în carte, ţinând seama de puterea de înţelegere a elevului. Prin conținutul manualului se urmărește atât luminarea minţii, cât şi formarea caracterului personal și a unui comportament adecvat, cu respect faţă de colegi şi faţă de învăţătorii care le predau cunoştinţele respective. Învățăturile predate sunt ascultate de şcolar şi consemnate în caietul lui de notițe. Citite acasă în linişte şi cu toată atenţia, acestea se întipăresc  temeinic în mintea şi în inima şcolarului. Cuvântul care înseamnă cunoştinţă, informare trebuie ascultat, dar şi văzut, deci citit. Aceasta este legea universală a dobândirii de cunoştinţe.

Cuvântul rostit de învăţător și ascultat de elev creează o legătură sufletească între învăţător şi şcolar, relație asemenea celei dintre părinți și copiii lor. Atunci când nu a reţinut deplin cele spuse de învăţător, el ia cartea şi citește lecţia predată, în felul acesta, cunoştinţele imprimându-se şi mai bine în memoria sa. Citirea cărţii îi trezeşte dragostea şi râvna pentru învăţare, îl face să simtă frumuseţea învăţăturilor, frumuseţea propoziţiilor şi frazelor din carte.

Cu cât copilul citește mai mult şi cu atenţia cuvenită, cu atât învață cum să vorbească frumos, corect, cu înţeles. Mai mult, îl ajută cum să gândească atunci când vrea să comunice cu cineva, când vrea să împărtăşească nişte cunoştinţe celor din jurul său.

Astăzi, datorită Internetului, şcolarul are posibilitatea să dobândească multe cunoştinţe, să-și însușească multe probleme gata rezolvate de alţii, fără ca el să pună prea mult mintea la contribuţie pentru aceasta. Astfel scade capacitatea, puterea de gândire, de judecată personală a şcolarului. Unii specialişti în domeniul computerelor sunt de părere că, atunci când şcolarul  nu mai apelează la citirea cărţii pentru dobândirea cunoştinţelor, este cuprins de duhul lenevirii sau al visării la nişte lucruri şi planuri de multe ori nerealizabile. O unealtă de lucru nefolosită se uzează de la sine. O minte neangajată în citirea cărţii slăbeşte în puterea de înregistrare a cunoştinţelor.

Hărnicia şcolarului este dată de râvna, de silinţa sa de a citi nu numai manualul şcolar, ci orice carte de ştiinţă sau literatură, care are ca autor persoane de vastă cultură şi de înalt caracter. Cartea care ne împărtăşeşte cunoştinţe, care ajută la formarea noastră intelectuală şi la formarea caracterului moral, la demnitatea noastră personală este cu adevărat un bun dascăl, la fel cu cel care ne împărtăşeşte cunoştinţele de la catedră. Catedra din sala de clasă trebuie privită de şcoalar ca un altar sfinţit, iar pe învăţător ca pe un slujitor al acestui altar, un slujitor care împărtăşeşte şcolarului cunoştinţe şi iubire de muncă, de adevăr şi demnitate personală şi naţională. Aşa cum ne iubim părinţii care ne-au născut, aşa trebuie să iubim ţara în care ne-am născut. Fiecare părinte este în felul său, fiecare ţară este în felul ei şi fiecare om este în felul său, dar aceasta nu trebuie să ne facă să trăim într-o izolare unul de altul, ci în unire. O floare este frumoasă, însă un buchet de flori este şi mai frumos. Nimic nu e mai frumos în lumea acesta decât dragostea, unirea între noi în duhul respectului şi al ajutorării reciproce. Cartea şcolarului tocmai acest lucru ne învaţă: dacă nu ne lenevim, să o citim.