Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit ocrotitorul

Arhiepiscopia Iaşilor

Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit ocrotitorul

Biserica „Sfântul Gheorghe”, vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi, și-a serbat astăzi, 23 aprilie, hramul. 

Numeroși credincioși au participat, cu acest prilej, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iași. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii arhierești, Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu, Consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a ținut un cuvânt de învățătură, prin care a prezentat credincioșilor modelul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dar a atras atenția și asupra a ceea ce mai înseamnă astăzi a fi creștin, într-o lume marcată de comoditate.

„Astăzi, în această zi, numită Sâmbăta lui Lazăr, s-a întâmplat în acest an să cadă și sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, care este și ocrotitorul acestei sfinte Catedrale. În fapt, mai toate bisericile-catedrale ale Moldovei au fost puse sub binecuvântarea acestui sfânt mare. Un sfânt mare pentru că poporul are foarte multă evlavie la dânsul. Un sfânt mare pentru că această evlavie nu a lăsat-o Sfântul nerăsplătită cu mari și binecuvântate lucrări. Un sfânt mare pentru că și astăzi, la aproape 1700 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, omul acesta încă ne mai grăiește câteva lucruri despre Iisus Hristos, despre ce înseamnă să fii Biserică, despre cum îți arăți apartenența la acest Dumnezeu și la această lucrare pe care El a rânduit-o în lume și pe care noi o numim Biserică și, la urma urmei, despre felul în care se cade, se cuvine a trăi fiecare creștin de la începutul până la sfârșitul veacului acestuia”, a subliniat Sfinția sa.

Marele Mucenic Gheorghe a devenit și ocrotitorul noii Catedrale din Iași, slujba de sfințire a acesteia din anul 1887 având loc în ziua de prăznuire a sfântului, 23 aprilie. Pe lângă acest praznic, Catedrala Mitropolitană din Iași își mai sărbătorește hramul pe 14 octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar și pe 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului, hramul istoric al lăcașului de cult.

Cuvântul de învățătură al Părintelui Arhimandrit Hrisostom Rădășanu este disponibil integral, aici.

Citește despre: