Cateheza de la A la Z(osin)
Mănăstirea botoșăneană Zosin a fost ultimul popas din șirul întâlnirilor de lucru ale Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor în anul 2018.
Joi, 13 decembrie 2018, responsabilii birourilor de catehizare din Protopopiatele Iași 3, Pașcani, Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Piatra-Neamţ, Roznov şi Ceahlău, sub îndrumarea părintelui dr. prof. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, au luat parte la ultima întâlnire de lucru din acest an calendaristic.
Ordinea de zi a cuprins câteva repere de o deosebită importanţă pentru cadrul în care se desfăşoară activtatea catehetică susţinută în Arhiepiscopia Iaşilor. Instrumentul de lucru, cel mai cunoscut atât în eparhie cât şi în Patriarhia Română, Programa catehetică - ediţia 2019, a fost prezentată în stadiul premergător obţinerii aprobării de către Permanenţa Consiliului Eparhial Iași.
Au fost aduse în discuţie pliantele, afişele, concursurile şi proiectele catehetice în derulare şi cele programate pentru anul viitor. Ediţiile de final de an ale cunoscutului afiş „Cuvânt catehetic” au fost prelucrate astfel încât numărul din noiembrie „Rugăciunea particulară” şi cel din decembrie „Clopotul şi toaca” să fie definitivate pentru a primi acceptul de publicare.
Unul dintre proiectele germinate ale Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor a oferit şansa implicării echipei într-o sesiune de lucru. Aceasta a pornit de la un pasaj scripturistic care a fost adâncit şi corelat cu scrierile Sfinţilor Părinţi pentru a schiţa modul în care învăţăturile de credinţă desprinse pot fi asimilate de credincioşi. Un alt pas este căutarea modalităţilor de trăire ale acestor învăţături în vieţile sfinţilor. A fost abordată, dintre cele trei direcţii propuse de echipele de lucru, iubirea smerită a omului în drumul către sfinţenie.
S-au stabilit câteva repere administrative şi s-a evaluat comunicarea internă şi externă a Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În ceea ce priveşte calendarul lucrărilor din 2019, s-au trasat activităţile convenite deja de echipă, aspectele privind întâlnirile de formare catehetică a preoţilor care vor susţine cateheze demonstrative şi s-a subliniat oportunitatea angajării responsabililor în întâlniri care să dezvolte bune practice şi în dezvoltarea abilităților și cunoștințelor preoţilor din alte eparhii, necesare susţinerii unui program catehetic.
„Astfel de întâlniri ne-au ajutat de fiecare dată să vedem stadiul în care ne aflăm și să evaluăm calitatea lucrării pe care am desfășurat-o și realismul activităților care urmează să fie organizate. Implicarea tuturor participanților a făcut din această ședință, chiar dacă a durat șase ore și jumătate, un timp de calitate petrecut împreună într-o atmosferă feerică de iarnă”, ne-a declarat părintele inspector Bogdan Racu.
Și cu adevărat ansamblul mănăstiresc de la Zosin reflectă oricând, indiferent de anotimp, o emoție care izvorăște din dragostea milostivă a lui Dumnezeu reflectată de ocrotirea Maicii Domnului. Fiecare responsabil pentru cateheza parohială s-a implicat în organizarea acestei întâlniri prin îndeplinirea unor sarcini prestabilite şi oferirea unor materiale de lucru necesare. Fiecare membru al echipei este un asumat și un înscris în opera de mântuire a lui Hristos pentru oameni.
Și fiindcă sărbătorile trec repede, primele întâlniri de lucru din anul 2019 vor fi deja organizate începând cu cea de a doua jumătate a lunii ianuarie.