Cateheze parohiale și activități cu tinerii, în Parohia Sânnicolau Român
Elevii de la Şcoala Gimnazială din Parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Tinca, au participat, în această perioadă a Postului Mare, în fiecare miercuri și vineri seara, la ore de cateheză în biserica parohială, sub directa povățuire și implicare a părintelui paroh Simion Goga, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Episcopiei Oradiei.
„Ne-am bucurat de sprijinul dascălilor, care au dat curs prompt acţiunii şi s-au străduit să aducă cât mai mulţi copii la spovedit şi la împărtăşit, ca o pregătire duhovnicească pentru marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, acţiunea înscriindu-se în linia proiectului „Hristos împărtăşit copiilor” și a Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Este nevoie să-i educăm pe copii într-un duh creştinesc, în frică de Dumnezeu şi în obişnuinţa de a frecventa Sfânta Biserică. Aducem recunoştinţă Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce am putut realiza pentru sufletul și educaţia copiilor şi avem speranţa că pe viitor vom reuşi să-i împărtăşim pe cât mai mulți copii din potirul fericirii lui Hristos”, a declarat părintele Simion Goga, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sânnicolau Român.
La finalul activității, intitulată „Lăsați copiii să vină la Mine”, biserica parohială a fost plină de copii, care, cu multă bucurie în suflet, au primit pe Dumnezeu în inima lor curată, amintindu-le părinților, profesorilor și credincioșilor cuvintele pe care Domnul Hristos le-a spus în Evanghelie: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 2-4).
Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro