După cum mândria este premergătoare căderii şi îl prăvăleşte pe cel ce o are în adâncul iadului, aşa, dimpotrivă, smerenia îl trage şi îl scoate din adâncul păcatelor şi îl înalţă pe cel ce are această comoară. Şi ceilalţi părinţi ne învaţă fiecare din ceea ce i s-a dat de la Duhul Sfânt spre luminarea minţii. Parcurgând noi înşine viaţa duhovnicească, ei ne învaţă despre lepădarea de sine, despre frica de Dumnezeu, despre ascultare, răbdare, înfrânare, smerenie, iubire, pocăinţă. Învăţătura lor cuprinde tot câmpul de virtuţi minunate, cum să le dobândim şi cum să lucrăm nevoinţa. Sfântul Isaac Sirul scrie că smerenia mântuieşte şi singură, fară fapte (cuvântul 46). Sfântul Ioan Scărarul scrie în treapta 5 despre pocăinţă şi ce este ea, iar la sfârşitul cărţii îmbină pocăinţa cu neprihănirea. Sfântul Isaac Sirul, în cuvântul 7, pleacă de la deznădejde şi ajunge la pocăinţă. Din cele multe am adunat puţine pentru tine, spre cârmuirea vieţii tale. Când vei merge pe calea adevărului, atunci le vei dobândi şi le vei înţelege mai mult pe acestea. Vei întâlni şi suferinţe; ele nu se pot evita pe calea mântuirii. Caută în ele belşug de mângâiere întru smerenie. Nu vei învăţa doar din cuvinte, trebuie să le parcurgi prin lucrare şi atunci îţi vei cunoaşte neputinţa şi te vei smeri, iar întru smerenia noastră ne va pomeni pe noi Domnul şi ne va izbăvi de vrăjmaşii noştri şi ne va mântui. Îţi doresc să le ai în ceea ce te sârguieşti şi îl rog pe Domnul pentru aceasta.

(Sfântul Macarie, Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 279)