Ispita este bănuiala cea rea, care amăgește și împinge pe credincios sub jugul diavolului.

Ispita nu este de la Dumnezeu că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni (Iacov 1, 13) ci, după cum zice Origen, «dacă este un rău să te lași ispitit (lucru pe care tocmai îl cerem să nu se întâmple), atunci cum să nu fie absurd să ne gândim că Bunul Dumnezeu, Care nu poate aduce roade rele, ar arunca pe cineva în cele rele?». Avem de luptat împotriva duhurilor răutăților din văzduh (Efes.6, 12). Iar Sfântul Grigorie de Nyssa numește ispititor pe diavolul. Ispita este uneltirea celui necurat: el este cel ce ațâță în om pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (I Ioan 2, 16). Cu aceste întreite bântuieli a încercat el să ispitească chiar pe Hristos (Matei 4, 1-11) și cu ele a dus în ispită pe Eva, în rai: «Frumos era la vedere și bun la mâncare rodul ce m-a omorât». Diavolul se folosește, de obicei, de slăbiciunile noastre, adică de împătimirea noastră pentru cele pământești, atunci când ne întinde momeala ispitei. Pescarul care vrea să prindă un anumit soi de pește agață în cârligul undiței o anumită insectă, ce place îndeosebi acelui fel de pește.

(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, p. 225)