Trândăvirea este lenevire a sufletului și moleșeală a minții, întrelăsare a nevoinței, clevetitoare a lui Dumnezeu ca și când El ar fi nemilostiv și neiubitor de oameni, neputință întru rugăciune. Doctorul își vizitează bolnavii dimineața, iar trândăvia pe cei ce se nevoiesc în amiaza mare. Stând la rugăciune, trândăvia ne aduce aminte despre unele lucruri necesare și astfel se folosește de toată ingeniozitatea spre a ne trage de aici cu căpăstrul unui pretext binecuvântat. Trei ceasuri înainte de culcare, demonul trândăviei ne produce tremurături și dureri de cap, febră și crampe la stomac; iar punându-se masa, ne face să sărim din așternut; sosind vremea, iarăși ne îngreuiază trupul. Stând noi la rugăciune, ne cufundă în somn și, prin căscături la vreme nepotrivită, ne împiedică să pronunțăm stihurile în întregime. Cel ce-și plânge păcatele nu cunoaște trândăvia. Să-l înlăturăm astfel pe acest tiran cu amintirea greșelilor noastre și să-l batem cu lucrul mâinilor; să-l târâm înaintea judecății prin cugetarea la bunurile ce vor să fie.

(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Învierea, Traducere de mitropolit Nicolae Corneanu, 2007, pp. 212 - 213)